16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialPrecedent pentru cine?

Precedent pentru cine?

Proclamarea unilaterala a independentei provinciei sarbe Kosovo nu pune la grea incercare statele importante ale lumii. Statele Unite au declarat inca dinainte de acest moment ca vor recunoaste noul stat, de asemenea Marea Britanie, Franta, Germania si majoritatea componentelor  Uniunii Europene. Cu actul de duminica acordurile pentru pastrarea granitelor europene sunt definitiv abolite de fapt. Dar, daca stam sa ne gandim mai bine, dupa Helsinki nu s-a destramat si Uniunea Sovietica, nu s-a unificat Germania, nu s-au tot desprins, in urma unor razboaie uneori sangeroase, si alte state din Iugoslavia? Nu regret toate acestea, regret ca nimeni nu are curajul sa declare acordul de la Helsinki pentru pastrarea granitelor existente mort, caci caduc este el de mult.
 Argumentul care individualizeaza Kosovo si-i face pe multi sa spere ca nu constituie un precedent este acela, evident de altfel, ca aici au avut loc purificari etnice, intreprinse de ambele parti, dar mai cu seama de sarbi, astfel incat convietuirea in acelasi stat, Serbia, devenise imposibila. Dar imposibilitatea poate fi creata, printr-un comportament care sa duca, in cele din urma, la aparitia vreunui nou KFOR, oriunde exista o minoritate dornica de acelasi deznodamant.
Am intrebat candva un fost ministru din Macedonia cum de a scapat tara sa de razboiul civil cand si-a declarat independenta, in timp ce peste tot in jurul lor ele se desfasurau cu o frenezie demna de cauze mai bune. Raspunsul a fost ca pe teritoriul Macedoniei sarbii sunt risipiti, neexistand enclave cu populatie sarba compacta. In schimb, a izbucnit un conflict intre populatia majoritara si minoritarii albanezi de pe teritoriul macedonean. El a fost gestionat cu abilitate, astfel incat s-a evitat escaladarea lui. In 1991, cand Slovenia si-a declarat independenta fata de Belgradul lui Milosevici, tancurile armatei iugoslave au intrat si in Ljubljana. S-au tras chiar cateva focuri de arma, poate si de tun, dar nu au fost victime si conflictul s-a inchis. Ceea ce este de mirare, sau ar fi, e ca asemenea precedente nu sunt luate in seama. Cum nu sunt luate in seama atatea precedente europene in care regiuni cu minoritari majoritari ca sa zic asa nu-si declara deloc independenta. In schimb, dl Marko Bela se grabeste sa observe precedentul Kosovo pentru alte state europene care au probleme cu minoritatile. si anume care state? Ca in Romania, dupa cate stim, minoritatile, inclusiv cea maghiara, au toate drepturile, aceasta din urma fiind chiar la guvernare de mai bine de zece ani.
Sa observam ca in Transilvania, mereu pomenita, de la San Antonio (News) la Kremlin (Putin, iarasi), in afara de faptul ca populatia majoritara este romaneasca, iar maghiarii sunt risipiti ca sarbii prin Macedonia, exista o singura enclava cu populatie maghiara compacta, si anume zona Harghita si Covasna. Ca sa nu mai spun ca, in afara de batalia din martie 1990, intre maghiarii si romanii din Transilvania nu a existat in ultimii ani vreun conflict, asa cum s-au petrecut lucrurile in Balcanii fostei Iugoslavii. Pentru ca, daca duminica Serbia a pierdut Kosovo, prima vina este a regimului Milosevici, care a desfiintat, inca de la prima proclamare a independentei acestei regiuni, pe 2 iulie 1990, autonomia regiunii. Ce a urmat nu a fost decat consecinta unei politici criminale. Prin urmare, nu o politica de forta duce la stabilitate, ci dimpotriva. Dar avem noi oameni de stat in Romania?

Nicolae Prelipceanu este publicist si scriitor

Cele mai citite

Prefect Prahova: Zona din jurul craterului de la Slănic dă semne de stabilizare

La fața locului încă se efectuează măsurători și expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare, afirmă prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu,...

Marcel Ciolacu critică conducerea liberală a Primăriei Constanţa: “Lipsesc cu desăvârșire”

Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al PSD și premier, a criticat conducerea liberală a Primăriei Constanța, afirmând că performanța administrativă, investițiile și accesarea...

Accident la trecere la nivel cu calea ferară dintre Avrig-Făgăraș

București, 11 mai 2024 Astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 08:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, șoferul unui autovehicul...
Ultima oră
Pe aceeași temă

2 COMENTARII