A doua jumătate a secolului al XIX-lea, în istoria oraşului Cluj, reprezintă o perioadă prosperă din punct de vedere economic, iar acest fapt poate fi urmărit şi în evoluţia arhitecturii. În această perioadă (până la primul război mondial) se manifestă o creştere fără precedent a numărului construcţiilor din oraş, fenomen întâlnit şi în alte aşezări urbane ale regiunii.
Influenţa ecletismului habsburgic
Arhitectura este dominată de edificii neorenascentiste, fiind caracteristică acestor clădiri folosirea riguroasă şi precisă a formelor istorice preluate din arhitectura Renaşterii. De la mijlocul anilor 1880 apare o diversificare arhitectonică, prin pătrunderea formelor altor stiluri istorice, manifestându-se tendinţa amestecării diferitelor elemente de arhitecturale, în cadrul unei singure clădiri. La sfârşitul secolului, în perioada eclectismului târziu, în locul autenticităţii eclectismului matur devin mai importante edificiile cu faţade bogat decorate, câteodată teatrale, cu o dinamică impresionistă.
A doua decadă a secolului este caracterizată şi prin accentuarea preocupărilor urbanistice ale oraşului, care sunt axate asupra sistematizării Clujului, cum ar fi amenajarea pieţii centrale, dar se iau şi o serie de măsuri specifice acestei epoci. Pentru înlesnirea circulaţiei, care devine tot mai aglomerată, se deschid noi străzi. În 1883–1884 este deschisă str. Gabor Gaal, între străzile Kogălniceanu şi Brătianu, iar la începutul secolului XX, odată cu construirea palatelor Statusului Romano Catolic de pe strada Iuliu Maniu, această stradă primeşte un acces şi dinspre piaţa centrală.
În anii 1890 la propunerea lui Gustav Groisz, parohia romano-catolică din Cluj a cumpărat loturile centrale ale pieţii până la strada Iuliu Maniu şi a prelungit astfel strada spre piaţa centrală. Planul prevedea construirea unor imobile reprezentative cu funcţia de case de raport. Proiectele clădirilor au fost elaborate în 1897, de către arhitectul din Budapesta Ignac Alpári, iar executarea lucrărilor a fost efectuată într-un interval de timp foarte scurt, în cursul anului 1898, de către firma Hausmann şi Asociaţii.
Cele mai elegante clădiri ale oraşului
La parter au fost aranjate cele mai elegante spaţii comerciale clujene ale timpului, iar pe etaje au fot instalate birouri de avocatură, respectiv apartamentele de locuit.
Palatele Statusului au fost ridicate pe latura de est a pieţii centrale, între Palatul Bánffy şi casa Wolphard Kakas (Cocoş), cele mai de seamă monumente din arhitectura profană a renaşterii şi a barocului transilvănean.
Clădirile prezintă o structură planimetrică complexă: se compun din două blocuri de clădiri imense de plan dreptunghiular, plasate cu fronturile lungi paralelele cu aliniamentul străzii Iuliu Maniu, având câte trei porţi de intrare (str. Iuliu Maniu nr. 1–3. pe latura de nord, respectiv str. Iuliu Maniu nr. 2–6, pe latura de sud a străzii). Turiştii care privesc aceste palate dinspre Piaţa Unirii au senzaţia că ele sunt construite în oglindă. Chiar dacă, în prezent, unul dintre palate a fost retrocedat şi restaurant, iar celălalt, aflat încă în curs de revendicare, este deteriorat, asemănăile dintre cele două immobile sunt de-a dreptul frapante.
ARHITECTURA
„Oglindă asimetrică“
Cele două blocuri sunt aproape în întregime simetrice, cu excepţia faţadelor de est şi de vest, blocul de sud fiind mult mai lat, având curţi interioare cu foişoare elegante, cu arcade susţinute de stâlpi şi coloane zvelte. Colţurile imobilelor de la intersecţia străzii Iuliu Maniu cu piaţa centrală sunt rotunjite şi sunt accentuate cu câte o turlă acoperită cu coifuri bogat decorate. Faţadele clădirilor de factură neobarocă, sunt decorate cu măşti groteşti, ghirlande de flori şi de frunze.
