18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPosibilă explicaţie a scăderii cantităţii de gaze ruseşti în Europa: Ucraina a...

Posibilă explicaţie a scăderii cantităţii de gaze ruseşti în Europa: Ucraina a anunţat un „consum colosal”

Ucraina, acuzată de compania rusească Gazprom că preia din gazul natural destinat europenilor, a recunoscut că, din cauza gerurilor puternice din ultimele trei zile, a avut un consum mai mare decât de obicei., scrie HotNews.ro. „Numai gaze naturale au fost arse într-o cantitate de un miliard de metri cubi de gaze.”, a declarat premierul Nikolai Azarov, citat de agenţia RIA Novosti. „Un asemenea consum colosal nu s-a mai înregistrat de mult”, a adăugat el.

„Noi preluam gaze, este adevărat, dar cu respectarea strictă a contractelor. Dar având în vedere că gaze nu ajung în cantitate suficientă în Ucraina, este firesc să nu ajungă nici în Europa”, a spus, la rândul lui, ministrul ucrainean al energiei, Iuri Boiko.

„In baza acordului tehnic, noi ar trebui să primim 490 milioane mc pe zi, dar la noi ajung numai 415 milioane mc”, a precizat el.

Gazprom susţine, la rândul său, că nu există nici un fel de nereguli în alimentarea cu gaze naturale. Doi reprezentanţi ai companiilor occidentale de resort cred că gazul rusesc a fost, probabil, preluat în cantităţi mai mari de statele est-europene, care se confruntă cu temperaturi anormal de scăzute. Este vorba de Ucraina, Polonia, Serbia, România, Bulgaria, Lituania şi Cehia, mai scrie presa rusă.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă