Al patrulea guvern anunțat de Victor Ponta este un guvern de criză. Un guvern de criză personală, un guvern de criză de imagine, un guvern de criză politică. Spre deosebire de anii anteriori, când remanierile de cabinet aveau loc din cauza unor insuccese în plan economic, din cauza unor eșecuri de politici publice, din cauza imaginii negative acumulate de vreun ministru nepopular sau pur-și-simplu pentru că așa o cerea președintele Băsescu (cazul serialului de guvernare Emil Boc). De data asta, acest guvern, ”al IV-lea Ponta”, are menirea să rezolve sau să liniștească cel puțin pentru moment o criză de imagine și nicidecum o criză economică, precum în anii anteriori. Este de fapt vorba de criza politică personală a premierului Victor Ponta.
După înfrângerea zdrobitoare înregistrată la alegerile prezidențiale, Victor Ponta suferă de o cădere acută a cotei sale de încredere. Atât în rândul membrilor de partid (dezamăgiți pentru că li se promisese Victoria deplină – pierdută, iată) cât și în rândul cetățenilor. Pe de altă parte și în același timp, criza este și a întregului partid. Cum spuneam mai sus, Partidului Social Democrat i se propusese victoria deplină, puterea absolută, guvernarea liniștită și pregătirea în tihnă a următoarei victorii dorit-răsunătoare (alegerile parlamentare din 2016 n-ar fi trebuit să constituie o problemă, cu un PSD tronând victorios atât la Palatul Victoria – Guvernul, cât și la Palatul Cotroceni – Președinția). Dar victoria lui Klaus Iohannis la prezidențialele din noiembrie 2014 a produs pentru viața politică a PSD fenomenul de ”lebădă neagră”: impactul foarte puțin probabilului (pierderea președinției de către Victor Ponta aflat în plin avânt politic și în contextul ținerii sub control a majorității structurilor de putere dar și al deținerii majorității parlamentare) și bulversarea unui eșafodaj care credea în eternitate. Eternitate care, paradoxal, s-a dovedit de fapt doar o stare efemeră.
Pe final de 2014 și urmare a rateului de la prezidențiale, PSD pare a fi în plin proces de”executare politică” a celor care sunt găsiți vinovați fie de nealiniere la calea trasată de actualul lider fie de eșecul din acest an. Doar că adevăratul vinovat, cel care nu a reușit să întrunească încrederea electoratului, este cel care conduce acum ”plutonul de execuție”. Iar cei rămași ”aliniați” în PSD nu sunt neapărat și cei care mai cred în puterea politică a președintelui lor. Dimpotrivă, eu cred că „vânătoarea de vrăjitoare” va continua în PSD și în 2015 pe măsură ce partidul se pregătește de un congres care să stabilească nu numai viitoarea conducere ci mai ales regăsirea propriei identități politice, reconstrucția proiectului numit PSD și strategia pentru următorii ani.
Pe de altă parte, criza politică provocată de eșecul său duce și la o criză de încredere a guvernului pe care îl conduce Victor Ponta. Motiv întemeiat pentru o remaniere, mai ales că un partener politic (UDMR) se retrage de la guvernare iar altul (PLR) își cere drepturile pentru voturile din noiembrie.
Vedem așadar constituirea unui nou guvern Ponta – al patrulea – drept un cabinet de criză politică, despre care nu avem nicio siguranță că va supraviețui până la alegerile parlamentare din 2016. Un guvern mai curând dezorganizat decât reorganizat, dacă este să analizăm modul de stabilire a portofoliilor, care nu prea ține cont de necesitățile economice și sociale ale țării, părând mai curând o croială de sinecuri politice. De exemplu, prin comasare, dispare Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, al Mediului de Afaceri și al Turismului. Îl regăsim însă comasat cu…Energia, într-un nou minister al Energiei, IMM și Mediului de Afaceri. (Vorba unui om de afaceri, singura legătura dintre IMM și Energie este că de la 1 ianuarie antreprenorii plătesc gazul liberalizat). Turismul este ”absorbit”, alături de departamentul Comerțului, de către Ministerul Economiei. Care minister al Economiei, în lipsa administrării companiilor energetice, nu pea mai are ce să administreze, economia reală fiind într-o pondere covârșitoare privată. Iar Bugetul se alatură Ministerului Finanțelor. Iată și alte comasări: Cercetarea științifică pierde un portofoliu dedicat și trece la Ministerul Educației, iar noul Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor înlocuiește anterioarele două portofolii ale mediului și schimbărilor climatice și respective, apelor, pădruilor și pisciculturii.
Guvernul Ponta 4 trebuie să administreze România următoarelor luni pe baza unui buget creionat ”pe picior” de cabinetul Ponta 3 și trecut ca gâsca prin apă și în doi timpi și trei mișcări atât prin comisiile de specialitate ale parlamentului cât și prin dezbaterile de plen ale legiuitorului, în urma unei curse contra-cronometru a negocierilor cu FMI și a respectării unor termene extreme impuse de legislație cu privire la adoptarea noului buget. Citat recent de Mediafax, premierul Victor Ponta spunea că ”echipa – aşa împrospătată într-o anumită măsură, pentru că 10 sau 12 dintre ei (miniştri-n.r.) sunt de fapt în funcţie în continuare – rămâne să dovedească în 2015-2016 că poate să fie chiar mai bună decât echipa mai veche. Mai e un lucru, şi aici e în avantajul noului guvern: 2015 nu mai este an electoral şi se ştie foarte bine că fără presiunea electorală, reforme care au fost întârziate, măsuri mai radicale, unele mai puţin populare, se pot lua totuşi mai uşor”.
Cât privește povara economică a guvernării viitoare, ea nu stă neapărat în cifrele agreate cu FMI: România a obținut avizul finanțatorilor pentru un deficit chiar mai mare decât cel convenit inițial (1,4%), respectiv de 1,83% din PIB, în total 13 miliarde de lei, pentru anul viitor. Oamenii de afaceri au făcut front comun cu Guvernul și s-au opus propunerii inițiale a finanțatorilor, care cereau un deficit de numai 0,9%. Este astfel o premieră de când derulăm un acord cu instituțiile internaționale, de la începutul crizei încoace, pentru că opinia generală este că impunerea unui deficit ”strâns” ar fi putut aduce noi impozite, sistarea creșterilor de pensii sau diminuarea fondurilor pentru investiții.
Dar povara guvernării în 2015 stă mai curând în sărăcia românului de rând. Vorbim adesea că nu mai avem un ”proiect național”, că România nu-și mai identifică o agendă a viitorilor ani. Cred că uităm de fapt esențialul, în căutarea de diverse obiective cu rezonanță. Proiectul național trebuie să fie nivelul de trai al românului de rând, bunăstarea lui. România are de rezolvat în continuare o mare criză economică: cea a decalajului uriaș dintre nivelul de trai al cetățeanului român și cel al occidentalului. Criză care ne plasează în continuare la marginea economică și socială a Europei. Iar administrarea bugetului, filozofia construcției bugetare, înțelepciunea actului guvernamental și natura și anvergura măsurilor administrative și politice sunt toate la un loc o sumă de factori care trebuie să rezolve înainte de toate această majoră criză, și mai apoi micimea crizei politice prin care trece acum PSD. Sau, cum îmi spunea recent Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, ”construcția unui guvern, a unui buget și guvernarea în sine trebuie să se facă pornind de la nevoile reale ale societății și nicidecum de la nevoile unui partid sau ale unei coaliții de a-și recompensa slujbașii”.
Din păcate, impresia multor oameni de afaceri cu care am discutat este că Ponta IV e guvernul care alină durerea unui lider îngenuncheat încercând să rezolve o criză de imagine și care alimentează totodată orgoliile unor aliați ce l-au susținut în ultima sa confruntare, pierdută de altfel odată cu propria popularitate.
