12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPonta curtează pe oricine are drept de vot

Ponta curtează pe oricine are drept de vot

 

Pensiile, salariul minim și indemnizațiile persoanelor cu handicap vor crește de la 1 ianuarie 2015, iar programul „Prima casă“ va fi extins și pentru diasporă. În plus, va fi lansat și programul „Prima mașină“. Evident, toate promisiunile pe care Guvernul se întrece să le facă au o singură motivație: goana după voturi.

După alegerile din 2009, când candidatul PSD, Mircea Geoană, a pierdut la mustață în fața lui Traian Băsescu, „pe mâna“ românilor din străinătate, premierul-prezidențiabil Victor Ponta vrea să câștige bunăvoința diasporei.

Concret, Guvernul ia în calcul extinderea programului „Prima casă“ și pentru românii care locuiesc în străinătate și care au permise de ședere și de muncă, eliberate de autoritățile statului respectiv. Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, ar fi disponibilă în acest scop, până la 31 decembrie 2014, suma de 25 de milioane de lei, bani care ar proveni din plafonul nealocat sau neutilizat de ANL.

Programul „Prima mașină“

Exact în luna alegerilor prezidențiale, adică noiembrie, Executivul ar urma să lanseze și programul „Prima mașină“, prin care își propune să sprijine achiziționarea de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat. Prioritate ar urma să aibă tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, iar garanția statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului.

Potrivit Guvernului, grație noilor măsuri vor fi vândute 2.500-3.000 de mașini până la sfârșitul anului 2014, iar după aceea vor fi 20.000 de unități noi în fiecare an.

Pensii, salarii și indemnizații

Pentru ca românii să priceapă cât de bine merge economia de când frâiele puterii sunt la Victor Ponta și cum se va resimți bunăstarea dacă acesta ajunge la Cotroceni, miniștrii social-democrați ies constant, la televiziunile prietene premierului, pentru a face noi și noi promisiuni. Cel mai activ ministru este, evident, cel al Muncii, iar ultima ieșire de acest fel s-a consumat în urmă cu doar câteva zile, când Rovana Plumb a declarat că vor crește pensiile, salariul minim și indemnizațiile persoanelor cu handicap. Cu cât vor crește toate acestea este, însă, un subiect mai complicat. „Începând cu ianuarie 2015, indemnizațiile persoanelor cu handicap vor fi majorate cu rata inflației. Cea mai mică indexare, cel mai mic nivel va fi de 16%“, a declarat ministrul Muncii. Or, cifrele oficiale arată cu totul altceva: ținta anuală de inflație este 2,5% și, chiar și în cele mai sumbre previziuni, tot nu găsim cifre care să se apropie de cea lansată de Plumb. Care este atunci explicația? Cel mai probabil, membrii Guvernului Ponta plusează pentru a lăsa votanților impresia unei majorări substanțiale, urmând ca după alegeri să se opereze o creștere mult mai mică. De menționat că pe la începutul lunii iulie tot Rovana Plumb vorbea de o majorare a indemnizației pentru persoanele cu handicap cu 30%.

Ministrul Muncii a mai promis că vor fi indexate și salariile profesorilor și medicilor, precizând însă că nu s-a stabilit încă un cuantum. „Lucrăm cu Ministerul Finanțelor pentru a stabili nivelul de creștere al salariilor din sistemul bugetar“, a spus Plumb, vinerea trecută, la postul tv al deputatului PSD Sebastian Ghiță.

De asemenea, ministrul Muncii a vorbit despre o majorare suplimentară de venit de care ar urma să beneficieze 250.000 de pensionari, ca urmare a recalculării pensiilor, recalculare care va fi pusă în practică, deloc întâmplător, din ianuarie 2015. Și tot deloc întâmplător, la două zile de la apariția la tv a Rovanei Plumb, premierul Ponta a vorbit, în turneul electoral, despre majorarea indemnizației pentru persoanele cu dizabilități. „La următoarea şedinţă de Guvern, doamna Rovana Plumb o să ne aducă o informare exact cu indemnizaţiile actuale pe care le plătim pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru că pentru însoţitorii acestor persoane am rezolvat la ultima rectificare bugetară şi avem toţi banii“, a declarat premierul, duminica trecută, în localitatea brașoveană Sâmbăta de Sus.

Promisiunile, decontate de viitorul premier

Toate majorările pe care le promit acum social-democrații, în încercarea de a atrage cât mai multe voturi pentru Victor Ponta, vor trebui puse în practică de viitorul prim-ministru și viitorul Guvern. Rămâne de văzut dacă vor fi și banii necesari pentru luarea acestor măsuri și cum va arăta, concret, bugetul de stat pe 2015. Nu de alta, dar prezidențiabilul PSD evită să-și ia responsabilitatea întocmirii bugetului pe anul viitor.

„Noul buget, care va fi multianual, pentru 2015 şi 2016, trebuie prezentat şi însuşit de viitorul prim-ministru şi viitorul guvern. Ar fi incorect din partea mea să-i fac eu bugetul şi
să-l pun la anul să guverneze ţara după cum am făcut eu bugetul“, a declarat Ponta, tot din turneul electoral pe care îl întreprinde.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă