14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialPonta a reacţionat la declaraţiile lui Băsescu. Ce a spus premierul

Ponta a reacţionat la declaraţiile lui Băsescu. Ce a spus premierul

Premierul Victor Ponta a reacţionat la declaraţiile de luni seara ale fostului preşedinte Traian Băsescu, afirmând că locul meritat pentru acesta ar fi "lângă Udrea", că fostul şef de stat nu are nicio remuşcare după 10 ani de "regim mafiot" şi adăugând: "aroganţă, ură, minciună, nesimţire".

"Băsescu la TVR ( locul meritat ar fi lângă Udrea). NO NEWS – aroganţă/ură/minciună/nesimţire! nicio remuşcare după 10 ani de regim mafiot!", scrie Ponta pe Twitter.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că România are o generaţie tânără ratată, cea a lui Victor Ponta, Dan Şova sau Monica Iacob-Ridzi, şi că începe să investească în Eugen Tomac, unul dintre puţinii care au rămas alături de el până în ultima zi de mandat.

"Este timpul unei generaţii. Avem o generaţie ratată, o generaţie de tineri, cea din care fac parte Ponta, Şova, din păcate Ridzi, pe care am susţinut-o enorm ca fiind o tânără cu aptitudini, e o generaţie tânără ratată. Toţi spuneau să vină tinerii, au venit şi sunt o dezamăgire, Ponta – un plagiator, mincinos, ce simbolistică este el pentru generaţia tânără", a spus Traian Băsescu, la postul public de televiziune.

El a mai afirmat că preşedintelui Klaus Iohannis nu i se poate reproşa lipsa de voinţă şi de mesaje corecte, dar că acesta nu-şi va realiza dorinţa de a avea un Guvern PNL atâta timp cât “îl va mângâia pe corniţe” pe Victor Ponta.

Cele mai citite

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

BNR menține dobânda cheie la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an,...

Mii de americani au vizitat Ambasada României din Washington, la Ziua Porților Deschise

Peste 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României de la Washington, în ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a anunțat Ambasada României. Vizitele au...
Ultima oră
Pe aceeași temă