10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialPompierii în control la hotelurile și cluburile de pe litoral. Au fost...

Pompierii în control la hotelurile și cluburile de pe litoral. Au fost aplicate peste 700 de sancțiuni

Echipele de control de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” din Constanţa au demarat o amplă campanie de controale în unitățile hoteliere, restaurante, cluburi și obiective de agrement, pentru a verifica dacă și cum sunt prevenite riscurile de producere a incendiilor. În cursul săptămânii trecute, reprezentanții ISU „Dobrogea” au efectuat în stațiunile staţiunile de pe litoral 176 de acțiuni de control, la 34 hoteluri, patru hosteluri, 60 vile, 42 restaurante, şapte tabere şcolare, dar și la pensiuni, case de vacanţă, cluburi, două parcuri de distracţii și două campinguri.

Bilanț: 706 de nereguli descoperite

Pentru neregulile descoperite, echipele de control au aplicat 706 sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 200.000 de lei. „În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 755 deficienţe, 99 fiind remediate pe timpul controalelor. De asemenea, au fost aplicate 706 sancţiuni, respectiv 567 avertismente şi 139 amenzi contravenţionale în valoare totală de 220.000 lei”, se spune într-un comunicat al ISU Dobrogea. Printre cele mai frecvent întâlnite abateri de la normele prevăzute de lege se află cele clasice, neverificarea stării de funcționare a stingătoarelor și defecțiunile la instalațiile electrice. Alte situații frecvent întâlnite sunt neasigurarea personalului de specialitate, cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor și faptul că nu sunt menținute în stare de funcţionare instalaţiile electrice pentru iluminatul de siguranță pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu.

Dosarul Beirut

Reamintim că incendiul produs în 2014 la restaurantul Beirut din Constanța s-a soldat cu o tragedie, pierzându-și viața dansatoarele Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. Ancheta a însemnat zeci de dosare, cu mii de pagini. Peste 60 de pompieri au fost anchetaţi de procurorii Parchetului Militar Constanţa, pe masa cărora se află zeci de volume ale cazului Beirut, după ce familiile victimelor au acuzat că echipele de intervenție nu ar fi avut apă suficientă, pompe cu oxigen pentru a le permite să intre în fum şi că ar fi ajuns cu întârziere, deşi erau la mică distanţă de locul incendiului. De cealaltă parte, pompierii s-au apărat susținând că au fost anunţaţi prea târziu pentru a reuşi să intervină în timp util, astfel încât să salveze vieţile celor trei fete. Într-un dosar ajuns în judecată pe rolul Judecătoriei Constanța, George Karam, patronul restaurantului Beirut, a fost acuzat de comiterea a 46 de infracţiuni, respectiv 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și două infracţiuni de distrugere din culpă.

Cele mai citite

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă