19.5 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăSpecialPolonia şi Letonia, sceptice cu privire la înfiinţarea unei armate a UE

Polonia şi Letonia, sceptice cu privire la înfiinţarea unei armate a UE

Liderii Poloniei şi Letoniei s-au declarat sceptici, marţi, faţă de propunerea preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker de înfiinţare a unei armate a UE, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la agresiunea rusă în estul Europei, relatează Mediafax.

"Este o idee foarte riscantă", a declarat ministrul polonez de Externe, Grzegorz Schetyna, pentru Radio Zet. "Mai întâi trebuie să ne întrebăm de unde putem strânge bani pentru finanţarea unei astfel de armate, cum vor funcţiona unităţile combatante, cine va fi responsabil de antrenarea lor", a declarat Schetnya, citată de Deutsche Welle,

Premierul leton Laimdota Straujuma a avertizat, de asemenea, în legătură cu perspectiva unei astfel de armate. "Există posibilitatea ca acest lucru să se discute în iulie la Consiliul European, dar este important să verificăm dacă această (forţă) dublează NATO", a declarat Straujuma pentru televiziunea publică letonă LTV.

Citește și: Președintele CE: UE trebuie să aibă o armată proprie

Preşedintele Comisie Europene Jean-Claude Juncker a propus înfiinţarea unei armate a UE pentru a descuraja Rusia, pe fondul îngrijorărilor că acţiunile acesteia în Ucraina ar putea impulsiona Kremlinul să acţioneze împotriva altor ţări est-europene.

Într-un interviu pentru publicaţia germană Welt am Sonntag, Jean-Claude Juncker a declarat că formarea unei armate a UE ar fi una dintre cele mai bune modalităţi de apărare a valorilor şi graniţelor Uniunii.

Citește și: Moscova cere explicaţii Uniunii Europene. Care este motivul

"O armată ca aceasta ne-ar ajuta să ne coordonăm mai bine politicile externe şi de apărare şi să asumăm împreună responsabilităţile Europei în lume", a afirmat Juncker. "Imaginea Europei a suferit dramatic, iar în ceea ce priveşte politica externă nu pare să fim luaţi în serios", a adăugat el.

Analiştii şi oficialii susţin însă că proiectul ar întâmpina numeroase probleme. În plus, dintre cele 28 de state membre UE, 22 fac deja parte din NATO, care le cere membrilor săi europeni să investească mai mult în apărare.

Cele mai citite

Jaqueline Cristian și Anca Todoni, în optimile turneului WTA Bari

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian și Anca Todoni s-au calificat în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bari, după ce...

O autoutilitară și un autotren au fost mistuite de flăcări în PTF Giurgiu-Ruse

O autoutilitară şi un autotren au ars marţi seară în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, din cauza unui scurtcircuit, conform agerpres.ro. ' ISU Giurgiu...

Jaqueline Cristian și Anca Todoni, în optimile turneului WTA Bari

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian și Anca Todoni s-au calificat în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bari, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă