12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPolitician ungar, ARESTAT pentru că a tăiat, simbolic, gardul antiimigrație

Politician ungar, ARESTAT pentru că a tăiat, simbolic, gardul antiimigrație

Politicianul opozant ungar György Kakuk a fost arestat marți de poliția maghiară după ce, împreună cu activista sârbă Milica Mancic Stojkovic, a tăiat simbolic gardul de sârmă ghimpată ridicat la frontiera cu Serbia, relatează Agerpres

Potrivit site-ului szegedma.hu, cei doi au secționat gardul în apropierea localității Röszke, pe unde trece calea ferată care face legătura între orașele Horgos (Serbia) și Szeged (Ungaria). 

Politicianul ungar, care este și ziarist, și-a recunoscut imediat fapta, astfel că el ar putea scăpa doar cu o amendă. El și-a motivat gestul prin dorința de a atrage atenția asupra legii care prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru cei care deteriorează acest gard, Parlamentul de la Budapesta urmând să se pronunțe asupra actului normativ în zilele următoare. 

György Kakuk a mai spus că acest gard ‘trebuie să dispară’ și a cerut ca, în loc să se ridice astfel de obstacole în calea refugiaților, să se ia măsuri pentru oprirea războaielor. 

”Gardul nu oprește pe nimeni, în schimb este un simbol puternic al diviziunii și fricii”, a declarat la rândul ei, în timp ce tăia gardul, activista sârbă, care a lansat inițiativa „Fără garduri în Europa”. 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă