Liberalii britanici sunt foarte apropiati de liberalii romani. Singura notabila exceptie este a baronesei Nicholson, mama buna-mama mastera, dupa caz, a pesedistilor, in perioada preaderarii. Dl Watson, liderul ALDE, face parte dintr-un partid politic relativ neinsemnat in propria tara, dar proeminent, chiar daca pe al treilea loc, in Parlamentul European. Un paradox atragator ii face pe britanici cei mai avizati critici ai UE, in formula majoritatii relative influentate de cuplul franco-german, dar si cei mai numerosi eurobirocrati in posturile-cheie, la Bruxelles. Dar un europarlamentar liberal britanic, minoritar la Londra si la Bruxelles, devine un personaj supertare la Bucuresti atata vreme cat intalnirile sale cu premierul Tariceanu figureaza pe prima pagina a agendei publice romanesti. Ne amintim ca si pe vremuri oftatul sau surasul dnei baroane Nicholson producea reverberatii patriotice pe malul stang (social-democrat) al Dambovitei si frisoane transcarpatice pe dorsala de curbura a baronetilor apocrifi din acelasi partid. A sosit randul dlui Graham Watson sa-si marturiseasca aprecierea pentru rolul european al actualului guvern, pentru noii sai ministri de Interne si Justitie, pentru dl Dan Voiculescu si conservatori, care ar fi adus "un sprijin important liberalilor europeni". Dl Watson, chiar fara Mr. Holmes, reuseste sa dezlege misterele politicii interne romanesti, stabilind prea usor cine este vinovatul. De fiecare data, adversarul sau explicit sau implicit este Traian Basescu, in timp ce aliatul ideal ramane Calin Popescu Tariceanu.
Ceva mai demult, un personaj politic european, dar de aceasta data popular, dl Van Welzen era, la randu-i, nelipsit din cotidianul romanesc de coloratura national-taranista. Guvernele perioadei 1996-2000 erau cele mai bune, in viziunea respectiva. Nu ne plangem nici de sprijinul neprecupetit acordat in momente delicate, PSD-ului, de catre liderul socialist de la Bruxelles, Rasmunssen.
La inceputul anilor ‘90, Ion Iliescu spumega de manie postproletara cand liderii opozitiei din Romania li se plangeau occidentalilor de obstacolele puse in calea democratiei de regimul postcomunist. si regimul Iliescu, de altfel, de cate ori punea mana pe vreun microfon oficial, la vest de Viena, acuza pietele publice de legionarism si pe taranisti de toate relele pamantului. O veche traditie i-a facut mereu pe boieri, pamanteni sau fanarioti, sa se planga la Inalta Poarta sau la curtile altor imperii vecine, ori de cate ori erau nemultumiti de domnitori sau adversari. De fapt, atunci cand vroiau sa le ia locul sau gatul. Obiceiul este periculos daca se transforma intr-un reflex al gasirii solutiilor politice in interior prin para la organele de politie externa. Prin intrarea in UE, lucrurile se schimba. Facem parte acum din aceeasi comunitate politica cu Marea Britanie sau Danemarca, iar parlamentarii europeni sunt bineveniti la Bucuresti, spre deosebire de consilierii sovietici sau germani de acum cateva decenii.
si totusi, cred ca uneori acesti oameni, prezumati de buna-credinta, exagereaza. Ca liberal european, ai tot dreptul sa sprijini echipa Tariceanu.
Nu esti insa la fel de indreptatit sa-l judeci mereu critic, in mod public, pe Basescu, in toiul conflictului dintre omologul liberal si seful statului-gazda.
Politica partizana, proprie campaniilor electorale interne, tinde sa se externalizeze, asa cum a demonstrat recent premierul roman la Zagreb. Dar exista si varianta implicarii unor politicieni europeni in politica partizana interna. Va trebui sa ne obisnuim cu aceasta noua editie, revazuta si adaugita, de amestec in afacerile interne? N-avem incotro! Beneficiul cert ar fi insa ca parerea unui strain, cu sapte ani de-acasa in UE, sa fie verdictul unui democrat echidistant. Or, observam ca lucrurile stau adesea pe dos. Politicianismului local i se adauga acum si certificatele de garantie cu antet european.
