22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPoliția ungară ar putea păzi și granițele SERBIEI, pentru a combate MIGRAȚIA...

Poliția ungară ar putea păzi și granițele SERBIEI, pentru a combate MIGRAȚIA ilegală

Poliţia ungară ar putea oferi asistenţă autorităţilor sârbe de frontieră începând din luna august, după ce s-a constatat din nou o creştere a afluxului de migranţi, a anunţat joi ministrul ungar de interne, Sandor Pinter, relatează agenţia MTI citată de Agerpres.

În timpul unei conferinţe de presă desfăşurată la Szeged după o întrevedere cu omologul său sârb, ministrul ungar a declarat că vor începe negocierile la nivel de experţi privind o contribuţie a Ungariei cu patrule la graniţele Serbiei cu Macedonia şi cu alte ţări.

Sandor Pinter a mai menţionat că şi Austria şi-a manifestat disponibilitatea de a contribui, exprimându-şi totodată speranţa că şi alte ţări s-ar putea alătura acestui demers. 

La rândul său, ministrul de interne sârb, Nebojsa Stefanovic, a declarat că în fiecare zi circa 600-700 de migranţi pătrund în Serbia, tot mai mulţi venind dinspre Bulgaria. El a admis că acest flux este considerabil mai scăzut faţă de cel de anul trecut, dar a avertizat că numărul migranţilor ar putea creşte dacă nu se vor lua măsuri corespunzătoare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă