18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPolitia, "batuta" in instanta

Politia, “batuta” in instanta

» Un sofer a carui masina a fost ridicata ilegal a reusit sa castige procesul intentat Politiei Rutiere. Nu numai ca s-a anulat procesul-verbal de constatare a contraventiei, dar Politia a fost obligata sa plateasca si taxa de 500 de lei pe care bucuresteanul a platit-o, de fapt, firmei Ilcor Auto pentru recuperarea masinii.

Societatea de avocatura Piperea & Asociatii a obtinut in instanta, in premiera, obligarea Politiei Rutiere la despagubiri pentru emiterea in mod ilegal a unei dispozitii de ridicare a unui autoturism parcat in sectorul 6 din Bucuresti. Bucuresteanului i-a fost ridicata masina, fara temei legal, in luna noiembrie a anului trecut, iar hotararea a fost pronuntata saptamana trecuta. Instanta de judecata a dispus anularea procesuluii-verbal de contraventie intocmit de intimata DGPMB – Brigada de Politie Rutiera, ca nelegal. Bucuresteanul a fost exonerat de plata amenzii in cuantum de 240 lei si si a scapat de cele trei puncte de penalizare. De asemenea, s-a anulat nota de constatare intocmita de DGPMB in vederea luarii masurii ridicarii masinii. "Modul in care a parcat bucuresteanul a fost perfect regulamentar.

 

De altfel, masina lui a fost singura ridicata, desi in acea zona mai erau numeroase autovehicule parcate, care au ramas pe loc", ne-a explicat avocatul Gheorghe Piperea. In plus, Brigada de Politie Rutiera a fost obligata si la repararea prejudiciului creat contestatorului prin intocmirea unui proces-verbal si a unei note de constatare ilegale care au dus la ridicarea masinii contestatorului. Prejudiciul cauzat a fost reprezentat de taxa de 500 lei pe care contestatorul a fost obligat sa o achite S.C. Ilcor Auto S.R.L. pentru recuperarea autovehiculului ridicat in baza unei dispozitii ilegale a politiei. "Temeiul juridic in baza caruia Brigada de Politie Rutiera a fost obligata la despagubirea contestatorului pentru prejudiciul cauzat este reprezentat de art. 998 C. Civ., conform caruia «orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara».

 

Politia a trebuit sa plateasca si cei 500 de lei pe care bucuresteanul i-a dat, de fapt, firmei care i-a ridicat masina. Noi, contribuabilii, am platit, de fapt, despagubirea. Politia poate cere banii inapoi, este treaba ei. Societatea noastra de avocatura a reprezentat acest client pro bono. Bucurestenii care se confrunta cu acest gen de situatii ar trebui sa stie ca plangerile contraventionale sunt scutite de taxa de timbru, iar acum exista un precedent. Procedura este rapida si nu-i mai costa sa dea in judecata Brigada de Politie Rutiera atunci cand le este ridicata masina parcata regulamentar", a mai spus avocatul Piperea.

Cum ramane cu banii incasati de firma care a ridicat masina? La fel! Adica banii raman la firma. Singura solutie ar fi, dupa cum spune tot avocatul Gheorghe Piperea, ca autoritatile statului sa se sesizeze si sa verifice cum au fost facute aceste contracte intre autoritatile locale si respectivele firme. In ceea ce priveste situatia din sectorul 6, reprezentantii primariei spun ca "Brigada de Politie Rutiera este vinovata pentru actiunea care a dus la ridicarea autoturismului fara un temei legal si la prejudicierea pecuniara a proprietarului acestuia. Politia Rutiera dispune ridicarea autoturismelor parcate ilegal pe raza sectorului 6, iar firma autorizata sa ridice autovehiculele actioneaza in conformitate cu dispozitia data de Brigada de Politie Rutiera. Taxa de ridicare a autovehiculului nu este o obligatie a cetateanului, ci reprezinta o sanctiune pentru nerespectarea legislatiei in vigoare si pentru deblocarea cailor rutiere".

"Daca aceste sanctiuni pe care ar trebui sa le aplice statul sunt date unei firmei private (sumele pentru recuperarea masinii intra in contul firmei), asteptam ca si Politia Armata, si alte institutii de acest gen sa fie date unei firme private", a concluzionat avocatul Piperea.

Valentina Grigore
Valentina Grigorehttp://valentina-grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă