Zeci de amenzi, în valoare totală de 11.700 lei au fost aplicate marţi pietonilor indisciplinaţi surprinşi de poliţiştii rutieri în zona intersecţiei bulevardului Unirii cu Regina Maria, în București.
Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei, a declarat că poliţiştii au aplicat sancţiunile pentru traversare pe culoarea roşie a semaforului, traversare prin loc nepermis, fiind înregistrate în total 54 de asemenea abateri.
Totodată au fost date sancţiuni şi în baza Legii 61/1991 privind fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.