Spaniolii au adresat duminică un sever avertisment establishmentului politic, întredeschizând porţile Barcelonei şi Madridului pentru „indignaţi“, în urma alegerilor municipale şi regionale în care antiliberalii Podemos și-au confirmat instalarea pe locul 3, după Partidul Popular, la putere, şi PSOE.
Spania a cunoscut o bulversare politică duminică, 24 mai, în seara alegerilor regionale şi municipale. Bipartitismul care a organizat viaţa politică aproape patru decenii s-a văzut zguduit de penetrarea de noi forţe politice, Podemos (Noi putem, stânga radicală) şi Ciudadanos (Cetăţenii, centru). Partidul Popular (PP, conservator) al premierului Mariano Rajoy, plăteşte patru ani de politică de austeritate şi de scandaluri de corupţie, care afectează şi Partidul Socialist Muncitoresac, PSOE. Nimic nu va mai fi la fel pentru Partidul Popular şi Partidul Socialist, cei doi grei ai vieţii politice spaniole. La scară naţională, dreapta a suferit un recul puternic, iar Podemos, stânga radicală, s-a impus pe locul 3.
În pieţele publice din Madrid şi Barcelona, sute de persoane dansau de bucurie duminică seară după anunţarea victoriei „indignaţilor” Podemos la scrutinul local şi regional, un scrutin ce marchează sfârşitul bipartitismului care a dominat instituţiile spaniole după tranziţia democratică (1975-1982). Intrarea în forţă a partidului stângii radicale Podemos, care nu s-a prezentat sub acest nume decât la alegerile regionale, şi a partidului de centru-dreapta Ciudadenos, va obliga cele două mari partide, dacă doresc să guverneze, să încheie acorduri cu aceste noi formaţiuni.
Deşi Partidul Popular a ieşit în frunte aproape peste tot, a pierdut principalele oraşe şi regiuni pe care le controla. Pentru conservatorii PP, la putere, este o palmă. Din Andalusia în Galicia, ei au ajuns în frunte, dar nicăieri nu au obţinut majoritatea absolută cu care sunt atât de obişnuiţi. Peste tot s-au lovit de Partidul Socialist, care rezistă bine la catastrofa anunţată, şi de diverse forme de stânga, în principal Podemos, care promite să devină mare arbitru. Dacă aceste forţe provenite din mişcarea „indignaţilor” vor face o alianţă între ele, atunci vor fi în măsură să recupereze de la dreapta politică marile oraşe – Madrid, Barcelona, Saragossa, Corognia, Cadiz, Sevilla – şi parlamentele regionale Castilia, Aragon, Valencia, Baleare.
Sancţionarea corupţiei
Principalul obstacol pentru PP rezidă în dificultatea sa de a negocia cu alte formaţiuni, pentru că este perceput ca nefrecventabil din cauza scandalurilor de corupţie care au izbucnit în fiecare săptămână, implicând vârfurile partidului sau foşti responsabili. Or, arată observatorii, corupţia pare să fie principala cauză a reculului, cum este cazul în Valencia, unde formaţiunea Compromis – care a mizat totul pe lupta împotriva acestui flagel – a realizat un scor excelent, la egalitate cu conservatoarea Rita Barbera.
Singurul partener logic al PP ar fi Ciudadanos, „liberalii progresişti” care, asemenea Podemos, provin din contestarea populară a austerităţii şi înmulţirii „afacerilor”. Pentru PP constatarea este amară – va pierde esenţialul enormei puteri teritoriale obţinute în 2011. Iar umbra Podemos asupra legislativelor din noiembrie nu face decât să crească. În ce priveşte Partidul Socialist, acesta rămâne al doilea partid al ţării ca număr de voturi, dar a pierdut 775.000 electori după 2011.
Madridul şi Barcelona ar putea trece în mâinile „indignaţilor“, primul în profitul alianţei de stânga Ahora Madrid, susţinută de Podemos, al doilea către altă alianţă de stânga, susţinută, de asemenea, de Podemos.
