29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialPNL Timis se dezice de dizidentii de la Centru

PNL Timis se dezice de dizidentii de la Centru

Membrii PNL Timis dezaproba modul in care Theodor Stolojan, Valeriu Stoica si Mona Musca au prezentat apelul la unitatea partidului. Pozitia liberalilor din judet a fost adoptata la sfarsitul sedintei Comitetului Executiv Teritorial.
Purtatorul de cuvant al filialei, Ciprian Jichici, a declarat ca membrii organizatiei vor cere conducerii centrale a partidului sa mute dezbaterile privind viitorul formatiunii in interiorul acesteia si nu in arena publica. Potrivit aceleiasi surse, PNL trebuie sa gaseasca solutiile cele mai bune pentru a continua guvernarea alaturi de PD, in cadrul Aliantei „D.A.”.
Nici un membru al filialei Timis, potrivit purtatorului de cuvant, nu s-a deplasat la Cluj-Napoca, acolo unde au fost invitati liderii filialelor din Ardeal si Banat, precum si sefii organizatiilor de tineret. Discutia, la care a participat si Radu Campeanu, primul presedinte post-revolutionar al liberalilor, a vizat, bineinteles, viitorul PNL.
Motivul pentru care Timisul a absentat este unul extrem de simplu: pe adresa filialei nu a venit nici o invitatie din partea organizatorilor. „A fost un apel generic, nu am primit nici o invitatie oficiala, ca urmare nu consideram ca este oportun sa participam”, a spus Jichici.
Decizia organizatiei judetene privind declaratiile grupului Stoica – Musca – Stolojan era una asteptata, mai ales ca, la ultimele alegeri interne, actuala conducere s-a luptat si ea cu un grup de dizidenti din partid, care, pentru a-si exprima opiniile, au fost nevoiti sa paraseasca sediul filialei si sa tina conferintele de presa la un restaurant.

Cele mai citite

Rusia a emis mandat internațional de arestare pe numele fondatorului Telegram. Acuzațiile la adresa lui Pavel Durov

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat miercuri că l-a pus sub acuzare pe Pavel Durov, fondatorul aplicației Telegram, și că a...

Camera Deputaților a aprobat acordul SAFE de 16,68 miliarde de euro. Radu Miruță a acuzat AUR că a votat „împotriva apărării României”

Camera Deputaților a aprobat miercuri propunerea legislativă pentru ratificarea Acordului de împrumut (SAFE) dintre Uniunea Europeană și România, în valoare de 16,68 miliarde de...

Zelenski: „Iniţiativa nu mai este în mâinile lui Putin”. Ce susține că a obținut la întâlnirea cu Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că Vladimir Putin nu mai controlează direcția războiului din Ucraina, chiar dacă liderul de la Kremlin refuză în continuare...
Ultima oră
Pe aceeași temă