17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialPNL, o sigla in cautare de liberali

PNL, o sigla in cautare de liberali

Declaratia dezinvolta a miliardarului pretins liberal Dinu Patriciu ca a sponsorizat din banii Rompetrol atat PNL, cat si PSD, urmata de afirmatia sa la TV ca “viitorul” Romaniei presupune o alianta PNL-PSD, exprima convingator dezastrul doctrinar si haosul programatic ale liberalismului postdecembrist. Sa ne reamintim sperantele noastre din 1990 cand Radu Campeanu devenea presedintele unui PNL renascut, precum si dezamagirea generata de colaborationismul penibil al dlui R.C. cu regimul nomenclaturistului PCR al lui Ion Iliescu. Ne-am pus atunci speranta in PNL-AT al dlor Patriciu-Tariceanu, apoi pe “noul” PNL al santajabilului conu' Quintus, un batranel intelectual atat de gentil, care afirma senin ca “PNL se simte onorat de faptul ca fostul sef al SRI Virgil Magureanu doreste sa intre in acest partid”. Dar fantoma marelui Ionel Bratianu nu ar fi fost la capatul surprizelor fata de evolutia trista a liberalismului romanesc in tranzitia sa nesfarsita.
Un alt presedinte PNL, Valeriu Stoica, jurist de formatie comunista si fost ministru al Justitiei, afirma fara sa-i tresara constiinta ca nu pot fi anulate sentintele tribunalelor comuniste din tragicele procese politice ale anilor '40-'80 pentru a nu “distruge continuitatea actului de justitie”. Cei doi Bratianu morti in inchisorile comuniste, ceilalti liberali, taranisti, social-democrati autentici, intreaga elita a tarii, dar si tarani si oraseni nevinovati pot ramane nereabilitati pe plan juridic deoarece “subtitlul” jurist liberal V.S. vegheaza impartial.
Despre alt presedinte “liberal”, finantistul valutar Theodor Stolojan, fostul prim-ministru al lui Ion Iliescu, ajuns prin negocieri oculte la carma PNL, nu sunt folositoare comentariile de moralitate politica. A trecut pe la PNL, unde are sustinatori din interes nedoctrinar, bineinteles, si a negociat abil formulele electorale din 2004 cu Traian Basescu. Acum, ajuns consilier prezidential si iesit din toropeala care este pentru el o stare de spirit, incearca sa insufleteasca trioul-show Stolojan-Stoica-Musca, varful de atac al Cotrocenilor in livada liberala. Printre “impartialii” liberali de la conducerea partidului ar mai putea fi mentionati fostul ministru de Externe Teodor Melescanu, fost sef al campaniei electorale a lui Ion Iliescu din 1996, alti liberali de circumstanta sau tineri in cautare de pozitie ca dnii Boureanu si C. Antonescu, impetuosul B. Olteanu, fara scrupule in definirea aliatilor sau a oponentilor zis doctrinari etc.
Formula de conducere a Aliantei D.A. iesita (aproape) victorioasa dupa alegerile din 2004, respectiv cu Traian Basescu presedinte si Calin Popescu Tariceanu premier, promitea romanilor o noua abordare a viitorului, “sa traim mai bine” si mult asteptata intrare in UE. Din pacate, totul dovedeste ca personalitatile celor doi lideri sunt perfect incompatibile. Si pentru ca vorbim de liberali, se cuvine sa subliniem ca, initial, totul ne lasa sa credem ca avem primul ministru asteptat: intelectual cultivat, poliglot, agreabil, o prezenta “europeana”, dezinvolt in contactele de la Bruxelles si din alte tari occidentale. Am constatat ulterior ca este nehotarat, putin dispus sau capabil sa faca ordine in PNL, printre gruparile de interese si fortele centrifuge din guvern, asistand fara vlaga la lipsa de disciplina a unor membri ai Executivului. Este total inacceptabil ca, fie si intr-o perioada de criza perpetua, membrii guvernului sa-l critice deschis, public pe premier, acompaniati in demersul lor de corul unor liberali nemultumiti sau in criza de crestere. Desi aflat la guvernare, in preziua aderarii mult asteptate la UE, cu unele reforme reusite sau altele initiate in stadiu avansat, PNL se confrunta in prezent cu o criza serioasa care risca sa-i diminueze sansele in inevitabilele alegeri anticipate din 2007.
Din pacate, partidul nu pare a dispune de lideri formatori, energici, promovand un liberalism modern, dar respectuosi fata de valorile vechiului liberalism romanesc. Un partid fara Dinu Patriciu si prietenii sai pesedisti, fara dnii Stolojan, Valeriu Stoica si alti colegi de idei, respingand hotarat “aliantele” contra naturii cu PSD, PC, dovedind fermitate in fata unui PD care, sa nu uitam, provine din FSN, astazi aflat pe un varf de imagine datorita – inca – popularitatii domnului Traian Basescu.
Prezenta unui partid liberal viguros si autentic pe esichierul politic romanesc este indispensabila.

Cele mai citite

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă