19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialPNL Maramureş, în pragul scindării

PNL Maramureş, în pragul scindării

Liberalii maramureşeni i-au exclus din partid pe doi dintre membrii de bază, i-au sancţionat cu avertisment pe alţi patru şi i-au „deferit” instanţelor centrale pe alţi doi, pentru că filiala judeţeană nu are competenţe în privinţa acestora. Motivaţia oficială a sancţiunilor a fost „încălcarea disciplinei de partid”, însă surse din conducerea filialei judeţene au confirmat faptul că „sancţionaţii”, care fac parte din „aripa tânără”, creaseră un important pol de putere şi ameninţau ca în 19 septembrie, la Congresul în urma căruia se va alege noua conducere a PNL Maramureş, îi vor îndepărta pe „veterani” de la conducere.

Toţi cei sancţionaţi sunt consilieri

Toţi cei sancţionaţi sunt consilieri municipali şi au iniţiat schimbarea social-democratului Mircea Dolha, întâi din funcţia de primar interimar iar apoi din cea de viceprimar, înlocuindu-l cu un consilier liberal, Zamfir Ciceu.  La vremea respectivă, deşi Dolha a încercat să contracareze lovitura liberalilor, majoritari în Consiliul Local Baia Mare. Ei ar fi, intervenit la conducerea centrală a PSD (Victor Ponta şi Liviu Dragnea) şi au acuzat că PNL încalcă protocolul de susţinere reciprocă în administraţia locală, „lupii tineri” au ignorat inclusiv avertismentele de la centru. „Suntem consecvenţi, continuăm ceea ce am decis chiar dacă ne vor exclude! Îl schimbăm pe Dolha pentru că, din funcţiile pe care le-a avut în conducerea Primăriei Baia Mare, urmăreşte un singur lucru: propriul său interes, acela de a fi primar ales”, declarau consilierii muncipali liberali. Şi, cu excepţia celor doi „veterani disciplinaţi”, Radu Ştef şi Ovidiu Pop, toţi ceilalţi şapte consilieri locali ai PNL au votat pentru schimbarea lui Dolha.

În urma acestei decizii, Biroul Permanent Judeţean a decis, cu 56 de votui „pentru” şi 31 de voturi „împotrivă”, excluderea din partid a fostului preşedinte al PNL Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, şi a Corneliei Negruţ – ambii consilieri municipali. De asemenea, au fost sancţionaţi cu avertisment alţi patru consilieri municipali (Şerban Bondici, Adalbert Meheş, Vasile Lazăr şi Călin Bota), iar Zamfir Ciceu (numit viceprimar al Baii Mari în locul lui Dolha) şi deputatul Cătălin Cherecheş (care este şi preşedintele PNL Baia Mare) au fost propuşi pentru discutare şi sancţionare în forul central al partidului. Organizaţia judeţeană nu are competenţa să decidă sancţiuni împotriva lor, pentru că deţin funcţii de conducere în administraţie sau Parlament.

De asemenea, conducerea PNL Maramures a decis dizolvarea fostei conduceri a organizaţiei municipale, în fruntea căreia se afla deputatul Cherecheş. Scandalul stârnit în cea mai puternică filială politică din judeţ, care deţine de aproape două decenii supremaţia în administraţie, va ajunge la Bucureşti, toţi cei sancţionaţi contestând măsurile luate. De asemenea, deputatul Cherecheş, dezamăgit de turnura luată în urma deciziei „veteranilor”, a anunţat oficial că va candida “pentru funcţiile de primar al Băii Mari şi de preşedinte al PNL Maramureş, ca să terminăm odată pentru totdeauna cu mafia din acest oraş şi cu mafia din acest partid”.

Cele mai citite

Candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, este și un stripper talentat

Fostul primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, între 2012 și 2020, mai vrea un nou mandat din partea PSD, dar ceea ce se știe mai...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu generalul Petraeus, fost director al CIA

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, s-a întâlnit cu David Petraeus, fost director al CIA. Întâlnirea a avut loc la București, la sediul...

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă