TIMIS. Inspectorul scolar general din Timis, Dumitru Tomoni, nu mai vrea sa candideze pentru sefia institutiei, lasandu-i loc liber profesorului de fizica Alexandru Golcea. Acesta din urma este sustinut de liderul filialei PNL, prefectul Ovidiu Draganescu. Concursul pentru ocuparea tuturor posturilor de sefi la inspectoratele judetene din tara va avea loc in perioada 16-23 decembrie, candidatul din Timis fiind programat in data de 20 decembrie.
Scaunul lui Tomoni a inceput sa se clatine dupa ce a refuzat sa schimbe un director de scoala, tocmai pentru a-i lasa locul lui Golcea, care a primit titulatura de „Profesor al Anului” si este membru PNL. Conform organigramei de organizare a concursului, pentru a se putea inscrie la concursul de la ISJ, candidatul avea nevoie de acordul consiliului profesoral de la Colegiul „Loga”, unde preda. Colegii sai au votat, insa, impotriva sa, preferand sa-l aiba coleg decat sa le fie sef.
De cealalta parte, Dumitru Tomoni a obtinut doctoratul cu „magna cum laudae”, singurul sau „impediment” fiind ca nu este sustinut de seful liberalilor din Timis pentru a ocupa in continuare functia. „Sunt la inspectorat pana cand am decizia de inspector general. Nu o sa accept sa raman la ISJ pe un alt post”, a declarat Tomoni.