Săptămânalul german Der Spiegel susţine că Angela Merkel face presiuni pentru modificarea Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene pentru a permite Bruxelles-ului să exercite un control mai strict asupra deficitelor bugetare ale statelor membre ale zonei euro. La schimb, acestea vor putea beneficia de sume suplimentare dintr-un buget nou rezervat eurozonei pentru proiecte naţionale. Statele care nu fac sau nu vor să facă parte din zona euro vor primi, aşa cum doreşte David Cameron, repatrierea unor puteri de la Bruxelles. În acest fel, cancelarul german deschide calea „Europei cu două viteze“ şi fracturării UE între un grup de state mai integrat (uniunea monetară) şi unul situat în afara acestui nucleu.
Marile capitale europene au stat duminica aceasta cu ochii pe alegerile anticipate din Luxemburg pentru a vedea cum se vor descurca creştini-socialii premierului Jean-Claude Juncker, cel mai longeviv prim-ministru din Europa (conduce guvernul de 18 ani neîntrerupt) şi fost preşedinte timp de opt ani al Eurogrupului. Motivul îl cons-tituie faptul că Juncker este printre cei mai bine plasaţi candidaţi ai Partidului Popular European pentru a fi numit în fruntea viitoarei Comisii Europene, care va fi învestită după alegerile europarlamentare din mai, anul viitor. Premierul luxemburghez a declarat în vară că nu este interesat de funcţia de preşedinte al Comisiei, dar dacă socialiştii, liberalii şi verzii vor reuşi să formeze o coa-li-ţie care să îl lase pe Juncker fără slujbă, acesta s-ar putea răzgândi.
Alegerea unui preşedinte al Comisiei cade în sarcina Consiliului European, reuniunea şefilor de stat sau de guvern şi nu depinde de rezultatele alegerilor europarlamentare şi de componenţa viitorului Parlament European. În tratatul UE este menţionat ce-i drept un vot în Parlament (articolul 17), dar nu este clar cât de constrângătoare este această prevedere şi ce se întâmplă dacă Parlamentul respinge propunerea Consiliului. Aşa cum stau lucrurile acum este mai probabil ca acest vot să fie ignorat iar şeful Comisiei să fie convenit de liderii statelor membre. Până acum câţiva ani, singura condiţie care trebuia îndeplinită pentru a alege şeful Executivului European era o poziţie comună a tandemului franco-german pentru că alegerea preşedintelui Comisiei se face cu majoritate calificată şi dacă Franţa şi Germania sunt de aceeaşi parte, atunci consensul lor este practic imposibil de răsturnat. Această practică a început să scârţâie în 2009, când, în pofida opoziţiei lui Nicolas Sarkozy, Angela Merkel a reuşit să-i asigure lui José Manuel Barroso cel de-al doilea mandat şi s-a făcut ţăndări după venirea la putere a lui François Hollande, un preşedinte slab, care nu a ştiut şi nu a putut să menţină Franţa la acelaşi nivel cu Germania,şi a transformat tandemul franco-german într-o amintire. Acum, rolul central în alegerea noului preşedinte al Comisiei apasă pe umerii -Germaniei şi, mai exact, ai -Angelei Merkel. Şi Merkel are nevoie de un om de încredere la Bruxelles pentru că are planuri mari pentru zona euro şi Uniunea Europeană.
Buget exclusiv pentru zona euro
Potrivit jurnaliştilor de la Der Spiegel, scopul cancelarului este să obţină un control sporit al Bruxelles-ului asupra bugetelor naţionale, a datoriei publice a statelor membre şi a strategiilor naţionale de ameliorare a competitivităţii, ceea ce ar asigura stabilitatea monedei comune şi ar conduce, în timp, la armonizarea politicilor economice şi fiscale ale Europei. În vederea acestui scop, Germania are intenţia de modifica tratatele UE. În primă fază s-a concentrat asupra protocolului 14 al Tratatului de funcţionare a UE, care reglementează relaţiile din zona euro, astfel încât să dea dreptul Comisiei de a încheia acorduri cu fiecare stat membru al zonei euro pentru întărirea disciplinei bugetare, creşterea investiţiilor şi a competitivităţii, cu condiţii şi termene specifice, care să fie supuse monitorizării şi sancţiunii Bruxelles-ului. La schimb, se prevede formarea unui buget special la care să aibă acces exclusiv statele membre ale zonei euro şi care să le pună la dispoziţie „sume de două cifre în miliarde de euro” celor care respectă condiţiile convenite cu Bruxelles-ul. Responsabil ar trebui să fie un „ministru european de Finanţe”, adică un preşedinte full-time al Eurogrupului, nu ca acum când funcţia este asigurată de unul dintre miniştrii de Finanţe ai ţărilor membre. Această strategie a „băţului şi morcovului” ar trebui să ofere stimuli financiari consistenţi pentru statele membre care doresc să adere la „design-ul” german al controlului bugetar strict şi creştere a competitivităţii, dar una din consecinţe ar fi apariţia unei Europe cu două viteze în care state precum Marea Britanie, care nu doreşte să adere la zona euro, nu vor avea acces la aceste sume şi vor putea, în acest mod, pretinde o relaţie mai relaxată cu Bruxelles-ul, o Europă „a la carte” cum afirma un diplomat francez. Pentru ţări ca Marea Britanie, Danemarca sau Suedia şi chiar într-o mai mică măsură pentru Cehia, aceasta nu va fi o problemă foarte mare, dar pentru ţări din Est precum România, pericolul marginalizării pe măsură ce diferenţele de dezvoltare vor creşte, va fi unul serios.
Desigur, socialiştii europeni se opun oricărui plan de modificare a tratatelor, după cum a şi declarat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Acesta se întâmplă să fie şi candidatul socialist la preşedinţia Comisiei şi membru în echipa SPD de negociere pentru formarea unei mari coaliţii în Germania. Potrivit Der Spiegel, social-democraţii speră să obţină o înţelegere cu Merkel astfel încât să îi asigure lui Schulz şefia Comisiei iar Popularii să păstreze Preşedinţia Consiliului după retragerea lui Herman Van Rompuy, dar nu este clar de ce cancelarul ar face această concesie când toate sondajele spun că SPD va fi pedepsit la o eventuală reluare a alegerilor în cazul în care nu vor accepta să facă parte din guvern.
Până acum, toate reformele europene au fost parţiale, paşii făcuţi au fost mărunţi şi atunci când s-au luat decizii majore aşa cum a fost introducerea euro, acestea au fost luate fără a se ţine seama de pericolele care le însoţeau. Dacă Angela Merkel va reuşi să îşi impună planul, atunci Europa va fi un loc cu totul diferit decât era în urmă cu numai câţiva ani. Dar va fi un loc diferit şi dacă nu va reuşi.
