29.4 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialPiţurca, selecţioner "în principiu"

Piţurca, selecţioner „în principiu”

Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, marţi, după întâlnirea cu preşedintele FRF Mircea Sandu că „în principiu” a acceptat funcţia de selecţioner al echipei naţioanale şi că urmează ca miercuri să finalizeze discuţiile, scrie Mediafax.

„Am avut o discuţie cu preşedintele şi în general lucrurile sunt în regulă. Mâine dimineaţă, vom mai avea o nouă întâlnire ca să finalizăm discuţiile de astăzi. În principiu am acceptat. Nu a fost grea această decizie, pentru că mi-am dorit să revin la echipa naţională”, a declarat Piţurcă la ieşirea de la Casa Fotbalului.

Luni, preşedintele FRF, Mircea Sandu, declarase că, în urma refuzului lui Gheorghe Hagi, federaţia va începe negocierile cu Victor Piţurcă pentru preluarea postului de selecţioner.

Piţurcă îl va înlocui la prima reprezentativă pe Răzvan Lucescu, care a renunţat la funcţie, la 4 iunie, după meciul România – Bosnia-Herţegovina, scor 3-0, din preliminariile Euro-2012.

Cele mai citite

Trump afirmă că renunță la noi atacuri asupra Iranului și vorbește despre un posibil acord de pace

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că nu va autoriza noi atacuri asupra Iranului, după ce, potrivit afirmațiilor sale, aliații din Orientul Mijlociu au...

Topul serviciilor de informații din Europa. Pe ce loc se află România

Serviciul britanic de informații externe MI6 este considerat cea mai puternică structură de spionaj din Europa, potrivit unui clasament realizat de revista franceză L’Express.Analiza...

Avertisment de la Poliția Română: SMS-uri false cu amenzi rutiere pentru a fura bani și date personale

Poliția Română atrage atenția asupra unei noi campanii de înșelătorii online, în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge șoferii...
Ultima oră
Pe aceeași temă