Dezastrul electoral al PRM era absolut previzibil, daca e sa ne luam dupa evolutiile paralele ale partidelor extremiste si antieuropene din alte tari foste comuniste. La fel s-a intamplat si in Polonia cu partidul, iesit dintr-un fost sindicat al agricultorilor, Samoobrona, al ultranationalistului Andrzej Lepper. Foarte popular si influent inainte de intrarea Poloniei in UE, Lepper jucase cartea religioasa (catolica) si profitase de spaima de necunoscut a taranilor polonezi. Europa, spunea el, avea sa impuna drepturile ateilor si ale homosexualilor si avea sa-i saraceasca pe fermierii polonezi, obligandu-i sa accepte, sub pretexte igienice sau fiscale, tot felul de oprelisti care nu puteau fi decat in folosul marilor latifundii occidentale. La fel s-a intamplat si in Slovacia lui Vladimir Meciar, "tribunul" populist si antioccidental care prezicea ruina Slovaciei odata intrata in UE si care se sprijinea pe serviciile secrete, ai caror sefi erau mai puternici decat ministrii si care dirijau politica interna si externa a tarii prin intermediul dosarelor — trucate sau nu – in care apareau numele politicienilor din opozitie. In ambele cazuri, si in Polonia, si in Slovacia, popularitatea formatiunilor politice antieuropene si ultranationaliste a scazut vertiginos dupa intrarea tarilor lor in UE. Taranii n-au fost ruinati de regulile absurde ale birocratilor de la Bruxelles, ci au putut, pe baza unor proiecte solide, sa beneficieze de fonduri europene. Identitatea acestor tari nu a fost umilita si intinata, ci dimpotriva, ele au capatat o voce aparte si o personalitate proprie in concertul politic european. Ultranationalistii au supravietuit ca formatiune politica numai datorita influentei magnetice a sefilor lor, fostul fermier cu carura de boxer Lepper in Polonia, fostul boxer cu discurs de fermier Meciar in Slovacia. In ce-i priveste pe extremistii romani, singurul lor titlu de glorie, in scurta lor trecere prin Parlamentul European, ramane acela ca printr-o manevra capricioasa au reusit sa-si distruga propriul lor grup politic, pierzandu-si astfel influenta in aceasta Europa pe care ei o hulesc. Astazi ei o pierd si in Romania.
Cele mai citite
Expert: Politicile europene privind migrația oferă statelor vecine un instrument puternic de presiune
Statele europene au ajuns să ofere țărilor vecine o pârghie importantă de influență după ce au transformat controlul migrației într-o prioritate majoră, afirmă Matthieu...
MAE: Niciun român nu a fost implicat în accidentul aviatic din Grecia. Autoritățile verifică în continuare situația victimelor
Modulul de pompieri români trimis în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă acționează exclusiv la sol, în altă regiune decât cea în care s-a...
Programul FIDELIS revine în august cu dobânzi de până la 7,50% în lei și 6,30% în euro
Ministerul Finanțelor lansează ediția FIDELIS VIII, care se va desfășura în perioada 7-14 august 2026.Investitorii persoane fizice vor putea cumpăra titluri de stat denominate...
Ultima oră
Pe aceeași temă