20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPiata Amzei, in subteran

Piata Amzei, in subteran

» Modernizarea include o parcare subterana, zone comerciale si pasaje laterale.
» Arhitectul Andrei Fenyo a castigat concursul de solutii organizat sectorul 1.
» Proiectul castigator poarta titlul "Piata Amzei in sase piete" complementare.

Conform proiectului aprobat de Ordinul Arhitectilor din Romania, Primaria Sectorului 1 va realiza o noua hala agroalimentara si o parcare subterana cu 200 de locuri. "Sunt despartite functiunile comerciale, date de complexul agroalimentar si de magazinele din jur, de celelalte functii ale unei piete istorice. Solutia arhitecturala aleasa permite amenajarea unor spatii verzi, alei ori terase in jurul complexului, iar noua constructie va pastra elemente din arhitectura veche a zonei si va mentine functiunea de spatiu agroalimentar. Acesta va avea 2000 de metri patrati si va fi mutat sub Teatrul Ion Creanga, singura cale de acces pentru masini urmand a fi strada Christian Tell, unde se va construi o parcare. Pentru aprovizionare, care va fi limitata strict ca orar, se vor folosi numai furgonete mici, care vor strabate spatiul pietonal", a declarat primarul Andrei Chiliman.

Lucrarile incep la vara
De asemenea, spatiile din fata teatrului si de pe latura de nord, la intrarea in Primarie, alaturi de cele doua pasaje laterale si curtile interioare vor deveni zone comerciale atractive. Lucrarile de investitii vor incepe in vara acestui an, dupa finalizarea studiului de fezabilitate si a licitatiei publice si se estimeaza ca vor dura aproximativ un an. Pana in prezent, administratia locala a alocat pentru acest proiect 500.000 euro, urmand ca dupa elaborarea studiului de fezabilitate suma sa fie suplimentata, daca mai este necesar, printr-o rectificare bugetara. In urma reamenajarii, Piata Amzei va deveni un model de coerenta urbana pentru intreaga Capitala.

Parter si etaj la Piata 1 Mai
Proiectul de reamenajare a Pietei 1 Mai consta in construirea unui corp de cladire parter plus un etaj. Parterul va fi folosit ca piata agroalimentara pentru micii producatori, iar la etaj se vor organiza spatii comerciale care vor fi inchiriate diverselor societati solicitante. Constructia va fi dotata cu instalatii moderne de apa, canal si incalzire. Investitia prevede si modernizarea pavilionului existent al pietei.

Functiune
» Spatiu de Intalnire
Andrei Fenyo: "Aceasta piata va deveni un spatiu public de intalnire, de loisir, de shopping. Am folosit in trecut o comparatie cu un mall, dar a fost inteleasa prost, fiindca e doar un reper. In Amzei, zona de fast-food-uri va fi inlocuita de ceea ce se intampla de jur-imprejur cladirii centrale."

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă