32.7 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialPetrolul, cu gândul la marea finală

Petrolul, cu gândul la marea finală

Fotbaliştii de la Petrolul sunt pregătiţi şi concentraţi pentru manşa secundă din semifinalele Cupei României, cu Astra Giurgiu. Oamenii lui Răzvan Lucescu promit fanilor că vor da totul pe teren pentru calificarea în ultimul act. Lucescu junior spune că meciul de la Giurgiu va fi unul echilibrat, în care detalile vor face diferenţa.

Petrolul e deţinătoarea trofeului şi nici nu se gândeşte să dea cupa altei echipe. Aşa că trebuie să ajungă neapărat în finala competiţiei. Fotbaliştii au un moral bun dupădupă ce au spart seria neagră a remizelor din ultimele şase jocuri, sâmbătă, cu Mediaş.

”Ne așteaptă un meci greu, dar avem obiectivul nostru și ne vom califica. Presiunea mai mare este pe Astra, pentru că dacă noi vom înscrie o dată, ei trebuie să o facă de două ori, iar asta le va fi foarte greu”, a declarat Dean Beța, în cadrul conferinței de presă de astăzi. Apărătorul de bandă a fost completat de colegul său, Vlad Morar: ”Va fi greu, dar sunt convins că vom face un meci bun și ne vom califica. Pentru mine ar fi ceva extraordinar dacă aș marca, dar nu contează cine va înscrie, important este să ajungem în finală”.

Răzvan Lucescu are încredere în elevii lui şi spune că se aşteaptă la ”un meci frumos, interesant pentru toată lumea fotbalistică, având în vedere că se joacă pentru o partidă cu trofeul pe masă. În astfel de condiții, importante sunt detaliile și reacțiile noastre din timpul jocului. Nu îmi este frică de meciul de mâine, așa cum nu mă tem de niciun joc, am trecut prin prea multe, iar experiența mă ajută”.

Tehnicianul găzarilor își susține în continuare punctul de vedere și consideră că remiza albă din tur oferă un ușor avantaj Petrolului: ”Vom încerca să înscriem și să câștigăm. M-am decis asupra primului unsprezece, dar mai pot apărea modificări peste noapte. Am toată convingerea că jucătorii care vor intra pe teren vor da totul, cred foarte tare în ei, dar și în cei de pe bancă. Însă, tot ce contează este modul în care vom evolua, nu neapărat componența echipei”.

Lucescu junior mizează pe al 12-lea jucător al lupilor, cei peste 1000 de suporteri care vor asedia stadionul din Giurgiu: ”E foarte important să avem suporterii lângă noi. Ei ne vor împinge să avem forță, încredere și ne vor susține”.

Meciul dintre Astra Giurgiu şi Petrolul Ploieşti contează pentru manşa retur a Cupei României şi se joacă mâine seară de la 20.30 pe stadionul din Giurgiu.

Cele mai citite

Un studiu de amploare pune sub semnul întrebării băuturile dietetice: ar putea accelera îmbătrânirea creierului

Consumul zilnic de băuturi și alimente care conțin îndulcitori artificiali ar putea fi asociat cu un declin mai rapid al memoriei și al funcțiilor...

MAE: Niciun român nu a fost implicat în accidentul aviatic din Grecia. Autoritățile verifică în continuare situația victimelor

Modulul de pompieri români trimis în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă acționează exclusiv la sol, în altă regiune decât cea în care s-a...

Situația din Ceuta se stabilizează după valul de migranți. Guvernul spaniol rămâne sub presiune

O mare parte dintre migranții care au trecut frontiera s-au întors în Maroc, însă sute de persoane se află încă în exclava spaniolă.Viața începe...
Ultima oră
Pe aceeași temă