12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPeste trei tone de rapană confiscate de poliţiştii constănţeni

Peste trei tone de rapană confiscate de poliţiştii constănţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au desfăşurat o amplă acţiune în zona Periboina, judeţul Constanţa, unde au oprit pentru control cinci ambarcaţiuni cu motor, în care se aflau 10 persoane de sex masculin.

În urma controlului, în cele cinci ambarcaţiuni a fost depistată cantitatea de 3.119,28 kilograme melci marini din specia rapană, precum şi două unelte de pescuit comercial (beam-traul), pentru care persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, domiciliate pe raza judeţului Constanţa, nu au putut prezenta documente justificative.

De asemenea, bărbaţii nu deţineau documente legale nici pentru activitatea de pescuit comercial desfășurată în zonă. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de rapană pe care au predat-o spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, precum şi cele cinci ambarcaţiuni din fibră de sticlă, motoarele acestora şi uneltele de pescuit comercial, bunuri cu o valoare totală de aproximativ 75.000 de euro.

Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit fără licenţă, deţinere şi transport fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte, folosirea de către persoane neauto­rizate a uneltelor de pescuit comercial şi conducere a unor ambarcaţiuni fără brevet.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă