7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialPeste 150 de sesizări privind mirosul din mai multe cartiere bucureștene, înregistrate...

Peste 150 de sesizări privind mirosul din mai multe cartiere bucureștene, înregistrate la Primăria Capitalei. Ce măsuri vor lua autoritățile

Capitala se confruntă cu probleme legate de calitatea aerului. Astfel, în ultimele două luni, la Primăria Capitalei au fost depuse peste 150 de sesizări privind mirosul care persistă în cartierele Bucureştii Noi, Pajura, Militari, Giuleşti Sârbi şi în localităţile Chitila şi Chitila, informează Mediafax.

Din luna iulie și până în prezent, la Primăria Municipiului București (PMB) au fost înregistrate peste 150 de sesizări privind mirosul provenit de la gropile de gunoi din zona de Nord a Capitalei.

 Garda de Mediu a efectuat controale la gropile de gunoi Iridex şi Giuleşti Sârbi, dar şi la incineratorul de deşeuri periculoase. În cazul Iridex s-au luat măsuri reparatorii care au un termen de 60 de zile, nerespectarea acestora putând duce la suspendarea activităţii pe şase luni şi chiar la retragerea autorizaţiei de mediu, iar la groapa de gunoi Giuleşti Sârbi a fost sancţionat atât operatorul, cât şi operatorii transportatori, se arată într-un comunicat de presă emis de PMB.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a precizat că urmează să fie încheiat un protocol între Garda de Mediu, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi poliţiile locale de sector şi din comunele Chiajna şi Chitila, pentru o mai bună monitorizare a problemei. Astfel, vor fi stabilite „puncte fixe de control prin care să se asigure monitorizarea permanentă a activităţii din zonă cu echipe de specialişti, dar şi cu montarea unor camere video”, potrivit unui comunicat de presă.

În ceea ce priveşte construirea unui incinerator de deşeuri, Gabriela Firea a spus că este vorba, de fapt, despre o instalaţie de tratare termică şi valorificare energetică a deşeurilor municipale. Instalaţia va neutraliza între 300.000 – 350.000 de tone de deşeuri pe an şi va produce peste 120.000 MWh/an de energie electrică şi 335.000 MWh/an de energie termică.

Instalaţia ar trebui finalizată până în anul 2022, costurile necesare fiind de 250 de milioane de euro. În acest moment, există 180 de milioane de euro alocaţi prin Programul Operaţional Infrastructura Mare.

De asemenea, în luna august au fost făcute primele demersuri pentru realizarea unei „bănci de date în care vor fi înregistrate cantităţile de deşeuri colectate selectiv în Capitală”, a anunţat edilul şef al Bucureştiului.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul Comandamentului pentru analizarea problemelor urgente de mediu ale Capitalei la care au participat Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, Prefectul Bucureştiului, Paul Nicolae Petrova, Prefectul Judeţului Ilfov, Adrian Petcu, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi Ilfov, ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai Direcţiei de Sănătate Publice a Municipiului Bucureşti şi a Judeţului Ilfov, ai Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.

Cele mai citite

Amenzi record pentru Serbia. 173.000 de euro pentru incidentele din Nations League

UEFA a sancționat sever Federația de Fotbal din Serbia pentru incidentele provocate de suporteri la meciurile din Liga Națiunilor cu Elveția și Danemarca. Sancțiunile...

Micky van de Ven, din nou accidentat! Radu Drăgușin va fi titular în următoarele meciuri ale lui Tottenham

Fundașul olandez Micky van de Ven s-a confruntat cu o recidivă a unei accidentări mai vechi, ceea ce îi va oferi lui Radu Drăgușin...

CP – Răzvan Dincă & Asociații asistă Rapid 1923 SA în victoria privitoare la mărcile „Rapid”

Societatea de avocați Răzvan Dincă & Asociații este mândră să anunțe soluția favorabilă obținută în numele clientului nostru, Fotbal Club Rapid 1923 SA, unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă