20.6 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialPescuitul pentru interes familial, interzis

Pescuitul pentru interes familial, interzis

Guvernul a modificat legea pescuitului si si-a pus in cap pescarii din Delta Dunarii. Conform Ordonantei de Urgenta 23/2008, a fost abrogata Legea 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul si acvacultura. Noul act normativ, intrat in vigoare la 10 martie a.c., exclude o serie de prevederi din domeniul pescuitului valabile pana acum. Astfel, a fost eliminat dreptul de a pescui pentru interes familial, pe care il avea populatia din satele de pe teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Conform statisticilor, in aceste sate traiesc 4.500 de familii care aveau dreptul sa pescuiasca, zilnic, cate trei kilograme de peste. Vaniusa Artimon, primarul comunei Crisan, a declarat ca "dupa aplicarea ordonantei, locuitorii Deltei vor deveni muritori de foame. In aceste sate nu exista teren arabil, iar hrana zilnica a localnicilor este pestele prins de ei din baltile naturale".
Guvernul a inasprit, totodata, masurile de combatere a braconajului in Delta. De exemplu, s-a interzis pescuitul cu setci si ave pe teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, cu exceptia Marii Negre, a Dunarii si a bratelor sale. Incalcarea acestei prevederi se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani si cu interzicerea dreptului de a pescui intre 1 si 3 ani. S-a interzis, de asemenea, producerea, importul, detinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de pescuit din plasa monofilament.

Conform noului act normativ, Guvernul a desfiintat Compania Nationala de Administrare a Fondului Piscicol, iar Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) a pierdut atributiile privind administrarea resurselor piscicole din Delta. ARBDD nu mai are calitate de administrator sau de gestionar al resurselor pescaresti, desi exista o recomandare UE ca "in Delta resursele naturale sa fie administrate unitar de ARBDD, dupa un plan de management ecologic". In plus, conform OGU 23/2008, ARBDD a pierdut si dreptul de a constata incalcarea legislatiei piscicole in Delta, acesta fiind atribuit doar organelor de cercetare penala si Agentiei Nationale de Pescuit si Acvacultura (ANPA). Acestei agentii i s-au conferit toate atributiile de autorizare si de licentiere a celor care pescuiesc, de stabilire a cotelor de pescuit si de control a aplicarii acestora. De asemenea, ANPA este singura autoritate nationala care gestioneaza fondurile europene din domeniul piscicol.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă