“Nenumărați oficiali sunt într-o stare de negare cu privire la gradul de sărăcie din țară și la discriminarea sistemică și adânc înrădăcinată împotriva celor extrem de sărăci, și în special împotriva persoanelor de etnie romă.”
Profesor Philip Alston, Raportor Special al Consiliul Națiunilor Unite privind Drepturile Omului – despre sărăcie și drepturile omului – Noiembrie 2015
Unul dintre cele cinci obiective principale ale indicatorilor europeni 2020 se referă la reducerea sărăciei prin scoaterea a cel puțin 20 de milioane de oameni din riscul de sărăcie și excluziune socială până în 2020.
Cifrele oficiale arată că în întreaga Uniune Europeană există 125 de milioane de oameni care fie se confruntă cu sărăcia, fie se află în riscul acesta. Această cifră reprezintă aproape un sfert din populația statelor membre ale UE. Experții spun că în unele țări din UE criza este scăpată total de sub control. Odată ce o persoană cade în capcana sărăciei, este foarte greu să iasă din această situație. Încrederea celor care se confruntă cu sărăcia este erodată, sănătatea mintală de multe ori se deteriorează, iar obținerea unui loc de muncă cu un venit adecvat devine o provocare majoră. Economiștii spun că multe țări din UE, inclusiv România, pur și simplu nu dispun de resursele financiare pentru a-și ajuta cetățenii să iasă din sărăcie. Chiar dacă creșterea economică ar începe astăzi în zona Euro, ar fi nevoie de cel puțin doi ani pentru ca cetățenii să resimtă beneficiile reale. Mai mult de 40% dintre români sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială. Conform Eurostat, România a înregistrat cel mai mare grad de sărăcie și excluziune socială în rândul copiilor. 51% dintre copiii cu vârsta de 18 ani sau mai puțin nu au acces la educație, sănătate, locuință ori hrană. Potrivit președintelui Asociației Casa Ioana, Ian Tilling, persoanele fără adăpost sunt deosebit de afectate, regăsindu-se la marginea societății și confruntându-se cu bariere aparent insurmontabile în încercarea de a-și schimba situația în mai bine.
În data de 16 decembrie 2015, între orele 13.00 şi 15.00, la Gara de Nord, Asociaţia Casa Ioana, împreună cu voluntari de la Ambasada Marii Britanii și ambasada Statelor Unite ale Americii, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti şi Hotel Intercontinental vor servi o masă caldă persoanelor fără adăpost din Bucureşti și vor împărți pachete cu haine și alimente. Printre voluntari se numără şi ambasadorul Marii Britanii în România, domnul Paul Brummell, un senior official al Ambasadei Statelor Unite în România și Ștefan Frank, managerul general al Hotelului Intercontinental din București.
Evenimentul este sprijinit de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Cele 300 de porții de mâncare au fost oferite şi pregătite de către Hotel Intercontinental. Alte companii si donatori voluntari au donat bani şi alte lucruri necesare, în semn de solidaritate cu persoanele fără adăpost.
România se află în coada clasamentului în aproape tot ce înseamnă măsuri de prevenire a sărăciei și excluziunii sociale, iar acest lucru a fost raportat de către UE, Banca Mondială și UNICEF și alți experți. Față de cei 40% care se află în risc de sărăcie și excluziune socială, se estimează că alți 29% se confruntă cu deprivarea materială, o procent de trei ori mai mare decât media UE. Noul Index al Justiției Sociale care notează fiecare țară din UE pe baza prevenirii sărăciei, educației echitabile, acces pe piața forței de muncă, situează România pe locul 27. Doar Grecia se situează mai jos în clasament.
În ciuda faptului că se estimează un număr aproximativ de 5,000 de persoane fără adăpost în Bucureşti, este imposibil să se cunoască numărul real al oamenilor care trăiesc în condiţii aspre pe străzile Capitalei. Mulţi alţii trăiesc în adăposturi supra-aglomerate sau în condiţii inadecvate, în timp ce alţii găsesc adăpost temporar pe la prieteni. O lipsă acută a locuinţelor convenabile din punct de vedere financiar, corelată cu lipsa unui loc de muncă stabil, reprezintă cauze semnificative ale fenomenului persoanelor fără adăpost. Un număr tot mai mare de familii își pierd locuințele, fiind forțate să ajungă în stradă, printre care foarte multe experimentează violența domestică.
Odată ce trăiesc pe stradă, mulţi oameni fără adăpost consideră că este dificil să câştige suficient pentru a găsi un loc decent unde sa trăiască. În ciuda faptului că între o treime şi o jumătate dintre aceştia sunt angajaţi, cei mai mulţi lucrează „la negru” sau nu sunt suficient plătiţi pentru a-şi satisface nevoile de bază. Mulţi alţii lucrează în regim part-time ceea ce înseamnă că nu au suficiente resurse financiare. O mulţime de oameni fără adăpost au câte două sau trei locuri de muncă la un moment dat, însă veniturile mici nu îi ajută foarte mult. Fără locuri de muncă legale, cei mai mulţi se află în afara sistemului de asistenţă socială şi de sănătate.
Ian Tilling spune că un loc de muncă și o creșă/grădiniță decente reprezintă două ingrediente vitale pentru a scăpa de viaţa de pe stradă. “Lucrăm cu mame care au fost adesea forțate să depindă de partenerul abuzator în ceea ce privește căminul și securitatea financiară. În plus, multe dintre acestea trebuie să combată bariere, cum ar fi dificultatea de a găsi și menține un loc de muncă decent si lipsa de sprijin în ceea ce priveşte îngrijirea copilului pe durata orelor de muncă. Într-un astfel de mediu competitiv, dificultăţile cu care se confruntă aceşti părinţi sunt aproape insurmontabile pentru ocuparea forţei de muncă. “
Nu există un singur motiv pentru care oamenii devin persoane fără adăpost. Deşi sunt factori comuni care, laolaltă, determină persoanele să trăiască în stradă: problemele financiare, lipsa unui loc de muncă şi dezbinarea familială, motivele pentru care o persoană rămâne fără adăpost sunt complexe şi de cele mai multe ori se află în afara sferei de control. Astfel, dacă o persoană nu are resursele necesare prevenirii situaţiei de a nu avea o locuinţă, atunci este puţin probabil să aibă resursele necesare depăşirii situaţiei de a trăi pe stradă fără ajutor specializat.
Acest eveniment nu este un act de caritate, ci unul de solidaritate şi recunoaştere a drepturilor persoanei la hrană şi dreptul la un adăpost. Violența domestică este o cauză majoră a lipsei de locuință. Alina, beneficiară a Casei Ioana, explică: “ Am doi copii minori. Nu am putut să lucrez pentru că partenerul meu a insistat să rămân acasă și să mă ocup de creșterea și educarea copiilor. Nu m-am putut angaja pentru că mi-a fost refuzat acest drept. După ce l-am părăsit, și eu și copiii am rămas vulnerabili, dar totul s-a schimbat în bine. Acum copiii merg la școală, și puțin câte puțin, lucrurile încep să se așeze.”
Cu toate acestea avem nevoie să-i recunoaştem pe cei care sunt vulnerabili şi să le dăm o mână de ajutor în cazul în care putem. Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, declară “Sunt încântat că Ambasada Marii Britanii în România și nenumărați angajați ai instituției au contribuit în fiecare iarnă pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși dintre noi. Este important să evidențiem faptul că sărăcia este un produs al inegalității. Cu toții putem face o schimbare, iată, din nou, în decembrie. Fiți alături de noi!”
Managerul general al Hotelului Intercontinental din București, domnul Stefan Frank declară:“ Este o mare oportunitate pentru ca oamenii să își dedice timpul voluntar pentru a-i ajuta pe cei în nevoie.”
Evenimentul îşi doreşte să aducă în prim plan problemele cu care persoanele fără adăpost se confruntă. Andreea Gheorghe, manager al adăpostului Casa Ioana din Bucureşti, declară: “Din păcate, beneficiile economice nu au fost resimțite de aproape jumătate dintre români, lăsând în urmă foarte multe persoane marginalizate și extrem de vulnerabile. Știm că un bol de supă și câteva haine nu vor schimba perspectivele lor pe termen lung, dar sperăm că acest eveniment va crește gradul de conștientizare a barierelor întâmpinate de persoanele care se confruntă cu lipsa de adăpost în încercarea lor de a-și depăși situația. ”
