6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialPERCHEZIŢII în judeţul Ilfov la suspecţi de spargeri de locuinţe

PERCHEZIŢII în judeţul Ilfov la suspecţi de spargeri de locuinţe

16 percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţul Ilfov, la suspecţi de spargeri de locuinţe şi furturi din societăţi comerciale.

16  persoane, suspectate că au sustras din societăţi comerciale şi imobile, bunuri în valoare de peste 200.000 de lei, au fost depistate în urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă, în judeţul Ilfov, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române remis România liberă.

Ofiţeri din cadrul Poliţiei oraşului Popeşti-Leordeni, cu sprijinul  poliţiştilor Serviciului Acţiuni Speciale Ilfov, au descins, în această dimineaţă, în 16 imobile, în vederea destructurării unei grupări specializate în furturi din societăţi comerciale şi locuinţe.

Citeşte şi Liderul grupării din care făcea parte şi senseiul lui Nuţu Cămătaru, prins în Belgia

Membrii grupării sunt suspectaţi de comiterea a 16 furturi din societăţi comerciale şi locuinţe, fapte prin care au creat părţilor vătămate un prejudiciu de peste 200.000 de lei.

Din cercetări a reieşit că gruparea a acţionat pe raza municipiului Bucureşti şi în localităţile ilfovene Pantelimon şi Popeşti-Leordeni. Membrii grupării au pătruns în imobile prin forţarea uşilor şi a geamurilor tip termopan, când proprietarii nu erau acasă şi au sustras sume de bani şi aparatură electronică. Din societăţi comerciale, suspecţii au sustras, în general, materiale şi unelte folosite în construcţii.

În urma activităţilor din această dimineaţă, 16 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, au fost depistate şi vor fi conduse la sediul I.P.J. Ilfov pentru audieri, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.

De asemenea, cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost descoperite mai multe bunuri, susceptibile a proveni din săvârşirea de infracţiuni.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Cele mai citite

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...
Ultima oră
Pe aceeași temă