Șapte percheziții au loc, luni dimineața, la domiciliile unor persoane și la sediile unor firme din Argeș, într-un dosar care vizează suspiciuni de evaziune fiscală.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Din cercetările polițiștilor rezultă că, între 2007 și 2010, administratorii unei firme din comuna argeșeană Ștefănești ar fi trecut în actele contabile cheltuieli fictive care ar fi reprezentat prestări de servicii și achiziții de materiale de construcții, cu ocazia cheltuirii unor clădiri, valoarea fiind de aproximativ două milioane de lei.
Sursa citată mai precizează că prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii s-ar ridica la 800.000 de lei.
La descinderi participă polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
După finalizarea perchezițiilor, patru persoane vor fi conduse la sediul IPJ Argeș pentru audieri.