Înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române nu au nimic împotriva imnului legionar, pe care măicuţele i l-au făcut cadou arhimandritului Iustin Pârvu şi care a avut apoi mare succes pe youtube. „Sfântă tinereţe legionară”, odă închinată Gărzii de Fier şi Căpitanului, se cântă uneori şi la sfinţirea unor biserici noi şi nu e clar încă dacă Patriarhia acceptă acest lucru din nostalgie sau dacă încurajează un curent care ia deja amploare pe internet.
Bisericii Ortodoxe Române nu-i foloseşte la nimic să fie asociată cu forme mai mult sau mai puţin postmoderne de legionarism, de aceea lipsa de reacţie a Patriarhiei faţă de melancoliile unora dintre preoţi ridică o serie de semne de întrebare. La Mănăstirea Petru Vodă, călugăriţele i-au cântat întemeietorului schitului, de ziua lui, „Sfântă tinereţe legionară” pentru a-i aduce aminte arhimandritului de zilele fericite în care milita alături de fraţii săi pentru Gardă şi Căpitan. Iustin Pârvu a fost „emoţionat până la lacrimi” de darul măicuţelor, fiindcă niciodată nu şi-a abandonat credinţa în mişcarea legionară. A stat mulţi ani în închisorile comuniste, pedepsit pentru simpatiile sale, iar acum se simte liber să spună că legionarismul ar fi „forma cea mai înaltă a geniului românesc”.
Cel mai grav nu e că un preot de 90 de ani este ataşat de valorile unei mişcări politice fascistoide care în decursul istoriei sale s-a numit Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu, Totul pentru Ţară, Mişcarea Legionară. Cel mai grav nu e nici că un cor de călugăriţe îi cântă unui fost legionar imnul. Cel mai grav este că nimeni din rândurile Bisericii Ortodoxe Române nu este deranjat de gesturile, nostalgiile, artefactele legionaroide.
Biserica Ortodoxă Română ne-a obişnuit cu tăcerea în perioada comunistă, când a acceptat să colaboreze în modul cel mai josnic cu regimul şi nu a făcut nici un efort să-şi apere lăcaşurile de cult care cădeau unul câte unul sub asaltul buldozerelor.
Tăcerea din timpul regimului comunist a însemnat un compromis major pentru clerul ortodox, la fel cum tăcerea de astăzi poate însemna continuarea unei tradiţii. Biserica Ortodoxă Română, înainte de a se lăsa umilită de comunişti, s-a lăsat folosită de legionari. Sfântul Sinod dădea declaraţii antisemite şi de susţinere a Legiunii chiar după ce aceştia l-au asasinat pe Ioan Gheorghe Duca, premierul care a îndrăznit în 1933 să scoată în afara legii Garda de Fier. O perioadă chiar mai complicată pentru Biserică a fost în vremea statului naţional legionar, când ortodoxia a fost folosită ca principală pârghie propagandistică.
E greu de înţeles însă de ce tace acum Sfântul Sinod, când în fruntea lui se află un prelat luminat, care ştie să lucreze în mod corporatist şi pare să înţeleagă cum funcţionează lumea în care se află. Lipsa de reacţie în faţa curentelor condamnate de istorie, dar care sunt resuscitate de mişcări ortodoxiste pe internet şi în bisericuţe discrete ne lasă să înţelegem că lucrurile se întâmplă sub cupola generoasă a înaltului cler al Bisericii Ortodoxe.
Sfântul Sinod este deranjat de dosarele de securitate ale preoţilor, de ideea ca averile clericilor să fie date publicităţii, de paşapoartele biometrice, pe care le consideră venite de la Satana, de Uniunea Europeană, care îi amăgeşte pe români şi îi duce în păcat, dar nu se supără niciodată de excesele pe care le fac slujitorii Bisericii, de faptul că cer mită, de mediocritatea lor sau pentru că ar face propagandă legionară.
Biserica Ortodoxă Română vrea cu tot dinadinsul să rămână o instituţie opusă modernizării şi occidentalizării ţării. Ascunzându-se sub patrafire aurite, dar soioase, după atâtea greşeli nerecunoscute, Biserica Ortodoxă îşi pierde nu doar credibilitatea, ci şi enoriaşii, fiindcă din ce în ce mai mulţi se duc spre alte culte, mai apropiate de realitatea secolului 21.
