15 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialPentru arhitectul-sef al Capitalei legile sunt optionale

Pentru arhitectul-sef al Capitalei legile sunt optionale

Ahitectul-sef al municipiului Bucuresti, Adrian Bold, trage sforile in Primaria Capitalei inca de pe vremea cand primar general era Viorel Lis. De pixul sau a depins soarta tuturor proiectelor de imobile noi din Bucuresti. A fost avansat de Lis, protejat de Basescu si, mai nou, acoperit cu gratie de Videanu. Practic, oricine vrea sa-si construiasca un imobil cu mai mult de doua etaje in Bucuresti ajunge la mana lui Bold. Impreuna cu partenera sa de viata si-a creat un habitat de afaceri pe care nimeni nu a indraznit pana acum sa i-l tulbure. Recentul scandal referitor la constructia unei cladiri cu 18 etaje de langa Catedrala Sf. Iosif il are fara dubiu ca autor pe Adrian Bold. Tot o gafa de-a sa a costat primaria 298.000 de dolari. Ambele cazuri au fost publicate luni de ziarul nostru. Bold nu a dezmintit in niciun fel datele prezentate. Azi mai publicam doua noi cazuri de abuzuri grosolane.

Un alt abuz al arhitectului-sef Adrian Bold s-a petrecut in vara acestui an. Pe data de 7 iunie a.c., Adrian Bold aproba Avizul de urbanism nr. 15/10/07.06.2006, PUZ Ð str. Lamaiului nr. 77, sector 1, prin care beneficiarului Triumf Construct SRL i se faciliteaza ridicarea unui imobil de sase niveluri plus parter, in conditiile in care amplasamentul se afla in subzona locuintelor individuale si colective mici cu maximum doua niveluri plus parter si in subzona verde pentru protectia infrastructurii. Adica terenul in cauza se situeaza in afara perimetrelor de protectie (n.r. Ð L1a si V5), culoare de protectie fata de infrastructura tehnica. Amplasamentul in speta reprezinta baza sportiva a CFR si conform Legii nr. 69/2000, Legea Educatiei si Sportului: “Schimbarea destinatiei sau desfiintarea unor baze sportive se poate face numai prin Hotarare de Guvern si cu construire prealabila a altor baze sportive similare celor desfiintate”. Or, in cazul prezentat niciuna dintre conditiile prevazute de lege nu este indeplinita. Totusi, in dispretul legii, prin avizul de urbanism emis de ahitectul-sef Bold, se schimba functiunea normala in cea de zona de locuinte P+6 etaje.

Pentru unii muma, pentru altii ciuma!

Nu la fel s-au petrecut lucrurile si in ceea ce priveste amplasamentul situat in vecinatatea bazei sportive “Pro Rapid”. Aici, beneficiarul ANA Holding SA propunea construirea unui ansamblu rezidential denumit “Belvedere”, prin care se schimba destinatia terenului din fosta baza sportiva in zona de locuinte. Surpriza, insa! Prin adresa nr. 554.620 din 28 iulie a.c., adica fix la o luna si trei saptamani dupa ce i-a aprobat firmei Triumf Construct constructia unui bloc cu sase etaje intr-o zona similara, Adrian Bold anunta ANA Holding ca nu i se poate elibera aviz de urbanism. Motivul: “Din punct de vedere urbanistic, zona este reglementata (…) si se incadreaza in subzona V3b – Spatii verzi pentru agrement – si (n.r. – atentie!) complexe si baze sportive (…)”. Adica se invoca fix Legea Educatiei si Sporturilor, pe care arhitectul-sef o ignorase cu o luna si trei saptamani inainte.
Pai cand a gresit domnul Bold, prima sau a doua oara?

Muschii unui Bold

Pe strada Petricani, din sectorul 2, unde Planul de Urbanism General prevede “zona verde”, unde nu se pot construi imobile cu mai mult de un etaj si cu un Procent de Ocupare a Terenului (POT) de maximum 20%, Adrian Bold a aprobat pe 18 octombrie a.c., cu o luna si jumatate in urma, unui anume Mugur George Ionescu ridicarea unei constructii de P+14 etaje cu un POT de 70%. Aceasta se intampla in conditiile in care, in aceeasi zona, toate celelalte proiecte au fost respinse chiar de domnia sa. Societati cu proprietati in zona (n.r. Ð GCM, America House, Europa House) incearca de mai bine de doi ani sa promoveze un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un teren de 120.000 de metri patrati, cu un mall si un grup de blocuri. In aceeasi ordine de idei, un grup spaniol, cu un teren de 450.000 de metri patrati, incearca de trei ani sa promoveze un PUZ, de altfel cu coeficienti mult mai mici de utilizare a terenului, fara sa reuseasca sa treaca de bariera urbanistica.

Cele mai citite

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...
Ultima oră
Pe aceeași temă