13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPentagonul susține că raidurile aeriene nu sunt suficiente pentru salvarea oraşului sirian...

Pentagonul susține că raidurile aeriene nu sunt suficiente pentru salvarea oraşului sirian Kobane

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, amiralul James Kirby, susține că aidurile aeriene nu sunt suficiente pentru salvarea oraşului sirian Kobane, asediat de grupul terorist Stat Islamic, potrivit Mediafax.

"Raidurile aeriene nu sunt suficiente pentru găsirea unei soluţii şi salvarea oraşului Kobane", a declarat oficialul american.

"Sunt necesare trupe competente – din rândul opoziţiei siriene sau al forţelor guvernamentale irakiene – pentru învingerea organizaţiei teroriste", adaugă oficialul citat.

Combatanţii grupului terorist sunnit Stat Islamic asediază de câteva săptămâni oraşul sirian Kobane, situat la frontiera cu Turcia.

Organizaţia teroristă Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant – SI/SIIS/SIIL) ocupă vaste regiuni din Siria şi Irak, unde a proclamat un "califat islamic".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă