Aceste studii, realizate pentru Departamentul de Stat la începutul anilor 2000, sunt efectuate în prezent pentru „Office of Net Assessment”, un grup de reflecţie de la Pentagon, informează Mediafax.
Aproximativ 15 lideri străini au fost studiaţi, printre care premierul rus Dmitri Medvedev, fostul preşedinte irakian Saddam Hussein, liderul nord-coreean Kim Jong-un, fostul lider Al-Qaida Osama Ben Laden sau preşedintele rus Vladimir Putin. Portretul psihologic al preşedintelui rus a fost actualizat ultima dată în 2012, a recunoscut un oficial al Pentagonului, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.
Citeşte şi: Moscova nu recunoaşte noile autorităţi de la Kiev
Studiile „nu sunt utilizate pentru a elabora o politică sau pentru a lua decizii”, s-a apărat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.
Secretarul de Stat al Apărării, Chuck Hagel, a aflat despre existenţa acestor studii după dezvăluirile de vineri ale cotidianului USA Today, a adăugat el.
Începând din 2009, aproximativ 300.000 de dolari au fost cheltuiţi în fiecare an pentru efectuarea acestor studii, potrivit lui.
Citeşte şi: Vladimir Putin, preşedintele cleptoman. Cum acţionează şi cine îl acoperă
Studierea limbajului corporal şi mişcările unei persoane pot permite aflarea unor obiceiuri de comportament ale unei persoane, asigură susţinătorii acestui grup de expertiză.
Într-un editorial publicat în 2004 într-un cotidian din Rhode Island, Brenda Connors, o cercetătoare care efectuează studii pentru Pentagon, a oferit câteva indicii legate de comportamentul liderului de la Kremlin.
„Urmărind atent înregistrări video, poţi descoperi felul de a fi al unei persoane”, scria ea.
În opinia ei, stilul de mers al lui Putin este asemănător cu al „unui bărbat care luptă pentru ca să avanseze (…). Această instabilitate este compensată de o nevoie de control intern, pe care o arată etalându-şi forţa”.