27.9 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialPegasus Airlines va lansa zborul Cluj-Istanbul

Pegasus Airlines va lansa zborul Cluj-Istanbul

O nouă companie, cu capital turcesc, va opera de pe aeroportul din Cluj. Vor exista trei zboruri pe săptămână, marți, joi și sâmbătă, din vara acestui an, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Cluj, autoritatea care deține aeroportul internațional.

Zborurile anunțate de operatorul aerian Pegasus Airlines pentru destinația Istanbul vor fi operate de pe cel de-al doilea aeroport al capitalei Turciei, Aeroportul Internațional Sabiha Gokcen. Baza de operațiuni a operatorului aerian turc, Aeroportul Internațional Sabiha Gokcen, este unul din aeroporturile internaționale cu cea mai impresionantă dezvoltare recentă, el înregistrând în 2015 peste 28 de milioane de pasageri.

Ce înseamnă Pegasus Airlines

Compania aeriană Pegasus Airlines este lider pe piața aeriană low-cost din Turcia cu o rețea totală de 103 destinații din 40 de țări. Noul zbor de la Cluj va asigura conectarea publicului clujean cu o largă varietate de destinații din Orient.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a declarat că “intrarea unei noi companii aeriene pe Aeroportul Internațional Cluj va aduce o nouă dinamică a turismului și a schimburilor comerciale în zonă, odată cu promovarea relațiilor culturale și de afaceri între Turcia și România”. David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj, a adăugat că “suntem foarte încântați de acest nou operator aerian care va asigura pasagerilor noștri care călătoresc în Orientul ­Apropiat mai multe opțiuni pentru destinații din această regiune. Totodată, prin toate strategiile noastre vom continua să extindem rețeaua operatorilor aerieni, oferind astfel mai multe opțiuni de călătorie pasagerilor noștri”.

De pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj  vor fi operate în 2016 zboruri regulate de pasageri ale următoarelor companii aeriene: Tarom, Lufthansa, Wizz Air , LOT Polish Airlines, Blue Air, Vueling și Pegasus Airlines. Conducerea companiei estimează că în acest an va atinge o cifră de 1,7 milioane de pasageri.

 

Pegasus Airlines intră pe piața curselor aeriene din Cluj

Cele mai citite

SRI, după atacul cibernetic de la ANCPI: „Nicio arhitectură de securitate” nu poate compensa parolele slabe și vulnerabilitățile necorectate

Serviciul Român de Informații (SRI) susține că protecția cibernetică a instituțiilor publice depinde în primul rând de măsurile de securitate implementate de fiecare organizație.Reacția...

Eurostat: România înregistrează cea mai mare scădere anuală a consumului din UE

România a înregistrat în luna iunie cea mai mare scădere anuală a consumului din Uniunea Europeană și al doilea cel mai mare declin lunar...

Ford intră în ofensivă pe piața electricelor. Noul pickup Fathom va porni de la aproximativ 30.000 de dolari

Ford a anunțat lansarea unui nou pickup electric de dimensiuni medii, denumit Fathom, care va avea un preț de pornire de 28.350 de dolari....
Ultima oră
Pe aceeași temă