35 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialPedofil englez, judecat la Petroşani

Pedofil englez, judecat la Petroşani

Pedofilul englez judecat la Petroşani pentru că ar fi abuzat sexual peste 20 de băieţi minori, Paul Richard Dorday, încearcă să obţină clemenţa magistraţilor şi să obţină circumstanţe atenuante. Potrivit unor surse din rândul magistraţilor, Dorday a depus la dosar un document prin care demonstrează că, în copilărie, a fost la rândul său victimă. În unele state europene, pedofilia este considerată o boală de natură psihică, iar profesorul englez vrea în acest fel să primească clemenţă. Pe de altă parte, Dorday a precizat în timpul audierilor că a considerat că, dacă au 16 ani împliniţi, minorii pot fi consideraţi adulţi, ca în alte state europene. Sursele mai susţin că doi dintre minorii abuzaţi sexual, la rândul lor complici în racolarea altor minori, l-au şantajat în repetate rânduri pe britanic şi, de fapt, ar fi contribuit decisiv şi la realizarea flagrantului. Dorday îşi doreşte un proces rapid şi să îşi executa pedeapsa în Marea Britanie sau în Olanda, unde este rezident.

Paul Richard Dorday, în vârstă de 42 de ani, a venit în România ca şi consultant de afaceri al unei companii multinaţionale. Cetăţeanul englez a fost prins în flagrant de oamenii legii în 3 octombrie 2009 într-un apartament din Bucureşti şi este juecat în stare de arest preventiv. Deşi anchetatorii vorbesc despre aproape 20 de minori care ar fi trecut prin locuinţa lui, doar patru victime s-au constituit până la urmă parte civilă. Unii dintre părinţii minorilor sunt plecaţi al muncă în străinătate şi nu pot să ajungă în ţară pentru a-şi asista copiii la proces şi pentru a depune la rândul lor mărturie. Judecătorii de la Petroşani au trimis adrese către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara, pentru a identifica alţi aparţinători ai minorilor care să se substituie părinţilor la proces.

 

Cele mai citite

Salah a ales Turcia! Contract uriaș pentru fostul star al lui Liverpool

Mohamed Salah va semna cu Trabzonspor, unde va deveni cel mai bine plătit fotbalist din istoria campionatului Turciei.Mohamed Salah este pregătit pentru o nouă...

Noua centrală de la Mintia intră în faza de testare

Gigantul pe gaze de 1.700 MW face primii pași spre sistemul energetic naționalCompania care construiește la Mintia una dintre cele mai mari centrale pe...

AmCham, despre ratingul Fitch: România are nevoie de stabilitate, iar companiile suportă costul ajustării fiscale

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) consideră că menținerea ratingului de țară al României în categoria recomandată pentru investiții reprezintă un semnal...
Ultima oră
Pe aceeași temă