32.7 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialPedepse mai aspre pentru demnitarii corupti

Pedepse mai aspre pentru demnitarii corupti

Noul Cod penal, aflat in faza de proiect de aproape un an, a fost lansat ieri in dezbatere publica de Ministrul Justitiei, Monica Macovei. Proiectul se afla pe site-ul institutiei si oricine isi poate exprima parerea cu privire la modificarile propuse. Potrivit legii, dezbaterea publica ar trebui sa dureze maximum o luna, dar Macovei a estimat ca acest termen ar putea fi depasit cu aproape doua luni. Noul Cod penal prevede pedepse pentru demnitarii corupti si recidivisti.
Monica Macovei a mentionat ca "este un pas important in reforma justitiei. Modificarile facute apartin unor practicieni, cadre universitare si unor experti europeni care au ajutat Ministerul Justitiei sa elaboreze un Cod penal european. Sistemul de pedepse este unul modern si flexibil, care sanctioneaza o infractiune, dar care permite si integrarea in societate a celui care a comis o infractiune". Prin noua legislatie se intentioneaza introducerea unor noi institutii. Astfel, se va putea renunta la o pedeapsa daca prin aplicarea acesteia nu s-ar realiza scopul educativ. Proiectul legislativ urmareste cresterea rolului educativ al pedepselor in cazul minorilor care savarsesc infractiuni, intentionandu-se renuntarea la inchisoare pentru acestia in favoarea centrelor educative.

Creste functia publica a coruptului, creste si pedeapsa

Luarea de mita, de exemplu, "este incriminata intr-o varianta tip, care are acelasi continut ca in Codul penal in vigoare, si o varianta agravata determinata de calitatea persoanei in cauza, respectiv aceea de functionar public care ocupa o functie de demnitate publica". In expunerea de motive a noului Cod penal se precizeaza ca "ratiunea acestei reglementari este data de necesitatea sporirii exigentei fata de categoria acelor functionari publici care detin si exercita prerogative de putere importante pentru societate, iar coruperea acestora afecteaza grav increderea publica in autoritatile sau institutiile publice".
Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a spus ca "nu am introdus ca infractiuni in acest proiect insulta si calomnia", dar, pe de alta parte, a enumerat cateva prevederi, proaspat introduse, printre care obstructionarea justitiei, sfidarea instantei de judecata, camata, abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor, inselaciunea privind asigurarile, deturnarea licitatiilor publice, influentarea declaratiilor, exploatarea cersetoriei.

Dubla pedeapsa pentru infractiunile cu daune materiale

Proiectul noului Cod penal include prevederi referitoare la aplicarea cumulativa a pedepsei inchisorii si a pedepsei amenzii.
Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a spus ca este vorba de o pedeapsa diversificata, putand fi aplicata o pedeapsa mai mica cu inchisoarea si una cu amenda. Macovei a aratat ca "nu este vorba de doua pedepse, ci despre moduri diferite de executare a pedepsei".
Potrivit noului proiect, mai multe infractiuni vor fi pedepsite cu amenda. De la cele 60, prevazute in prezent, s-ar putea ajunge la 175.
Valoarea unei zile amenda va fi cuprinsa intre 10 si 500 de lei.
Un element de noutate va fi posibilitatea executarii pedepsei cu amenda prin prestarea unei munci in folosul comunitatii.
Totodata, proiectul prevede ca nu va mai fi obligatorie interzicerea, pe durata pedepsei cu inchisoarea, a anumitor drepturi, precum cele parintesti sau cel de a vota. Judecatorul va decide in fiecare caz daca acestea pot fi sau nu mentinute. De asemenea, ar putea fi largite drepturile care pot fi interzise dupa iesirea din inchisoare, de la 5, in prezent, la 14. Printre acestea se numara dreptul de a detine si folosi arme, de a conduce vehicule, de a participa la anumite manifestari publice, de a comunica cu familia victimei, dar si cu persoanele implicate in comiterea infractiunii.

Cele mai citite

Companiile europene accelerează investițiile în inteligența artificială: AI trece de la experiment la strategie de business

Peste 80% dintre liderii companiilor europene spun că vor crește investițiile în inteligență artificială în următorul an, însă miza se mută de la testarea...

Canicula se prelungește în toată România. ANM anunță temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale

Valorile maxime vor varia între 28 și 33 de grade Celsius pe litoral, în timp ce în Câmpia de Vest termometrele pot urca până...

Amendă de peste 10 milioane de euro pentru înțelegerea privind prețul zahărului. Consiliul Concurenței sancționează două companii

Potrivit Consiliului Concurenței, mecanismul ar fi făcut ca prețurile practicate de o companie către clienții săi să urmeze evoluția celor stabilite de altă companie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă