31.2 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialPedeapsa cu moartea pentru "Sleeper Grim"

Pedeapsa cu moartea pentru „Sleeper Grim”

Procuratura din Los Angeles a cerut, luni, pedeapsa cu moartea pentru un criminal în serie supranumit „Sinistrul adormit”, acuzat de uciderea a zece femei, cea mai mare parte prostituate, au declarat reprezentanţii Curţii Superioare din Los Angeles.

Californianul de 58 de ani, Lonnie David Franklin Jr. a fost arestat în iulie 2010 în Los Angeles pentru asasinarea a zece femei, cea mai mare parte de culoare neagră, ca şi el, comise între 1985 şi 2007, informeaza Mediafax.

În urma unei audieri preliminare, procurorul adjunct Bet Silverman a declarat judecătorului Kathleen Kennedy, că dacă va fi condamnat, ea va cere juriul să impună pedeapsa cu moartea. Lonnie David Franklin Jr. face obiectul a zece capete de acuzare pentru crimă şi o tentativă de omor.

Considerat drept „minunat” şi „foarte drăguţ”, de către vecinii săi, criminalul trăia în sudul Los Angeles-ului, într-unul dintre cele mai sărace cartiere din California.

Corpurile victimelor sale au fost găsite în locuri dezafectate sau în pubele din sudul Los Angeles-lui şi în oraşul vecin Inglewood. Unele au fost violate înainte de a fi împuşcate.

El a fost supranumit „Sleeper Grim” („Sinistrul adormit”), pentru că şi-a suspendat seria de crime între 1988 şi 2001. Dar anchetatorii cred acum că activitatea sa nu s-a oprit timp îndelungat.

Criminalul a fost găsit după arestarea fiului său, în 2008, pentru posesie de arme şi droguri. Analizele genetice efectuate la fiu i-au dus pe anchetatori la tată.

California, unde nimeni nu a fost executat de la moratoriul introdus în 2006, este oraşul cel mai populat din Statele Unite care „adăposteşte moartea”, cu 714 condamnaţi în aşteptarea unei eventuale executări, dintre care 16 sunt femei.

Cele mai citite

Bolojan: PNL ar putea susține un Guvern tehnocrat, dacă are majoritate parlamentară și reduce cheltuielile

PNL ar putea acorda sprijin unui Guvern cu profil tehnocrat, însă doar dacă acesta beneficiază de o majoritate parlamentară solidă și își asumă continuarea...

Șomajul din Franța a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape șase ani

Franța se confruntă cu o nouă creștere a șomajului. Numărul persoanelor fără loc de muncă, care caută activ un job, a ajuns la 2,7...

Aproape 170.000 de candidați au concurat pentru 1.500 de posturi la Comisia Europeană

Comisia Europeană continuă să fie unul dintre cei mai căutați angajatori din sectorul public, însă unii angajați se plâng de condițiile de muncă.În acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă