29.3 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialPe urmele romanilor din Germisara

Pe urmele romanilor din Germisara

Băile din Geoagiu, fosta Germisara, reprezintă o destinaţie turistică de excelenţă a României.

 

Geoagiu Băi este o staţiune cunoscută pentru tratamentele cu apă termală. Aici au existat băi binefăcătoare încă de pe vremea dacilor, iar romanii au fost cei care le-au modernizat. La Geoagiu a venit la tratament şi regele Ungariei, Ioan Sigismund Zápolya, alături de soţia sa, Isabela. Staţiunea a fost modernizată şi în anul 2008 a fost clasificată ca staţiune turistică de interes naţional. În 2010, staţiunea Geoagiu-Băi a primit titlul de „Destinaţie turistică de excelenţă a României”. 

Băi cu ape termale la Geoagiu 

Staţiunea Geoagiu Băi este considerată ca un dar al Munţilor Metaliferi. Este situată la 12 kilometri de Orăştie, la o altitudine de 350 de metri, în mijlocul unei păduri de fag şi brad. Apele minerale de la Geoagiu Băi sunt termale şi mezotermale, bicarbonate, calcice, magneziene cu urme de fier şi hidrogen sulfurat, hipotone, carbogazoase şi cu o uşoară radioactivitate. Ele sunt folosite în cura internă şi în curele externe. Astfel, în curele interne sunt recomandate în tratarea gastritelor cronice, afecţiuni cronice hepatobiliare, diabet, alergii, anemii şi convalescenţe după boli infecţioase. În curele externe sunt indicate în afecţiuni ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic, în tulburări circulatorii şi afecţiuni ginecologice.

Turiştii vin la Geoagiu Băi pentru că au posibilităţi multiple de tratament: băi în bazine cu apă minerală, împachetări cu nămol cald, foto-terapie, băi de ierburi. În perioada verii, funcţionează un ştrand în aer liber cu bazine cu apă termală, la 30 de grade. Ştrandul are trei bazine: unul mic, cu adâncimea de 1,6 metri, un bazin mijlociu, adânc de 3 metri situat în dreptul trambulinelor şi bazinul olimpic, de 2,4 metri adâncime. În staţiune sunt hoteluri care au propriile lor baze de tratament, ceea ce asigură un confort suplimentar celor veniţi la refacere. La trei kilometri de Geoagiu Băi se află un sanatoriu TBC, în mijlocul unei păduri de brazi.

Staţiunea dacilor şi romanilor

Staţiunea Geoagiu Băi este cunoscută încă din perioada romanilor sub denumirea „Thermae Germisara”. Vestigiile istorice descoperite în zonă arată că apele termale au fost folosite cu peste 2000 de ani în urmă. Aici a existat o aşezare, cunoscută sub denumirea de Germisara. De fapt, numele a fost dat de daci, dar a fost menţinut şi de romani. Istoricii spun că numele este de origine tracică, format prin asocierea a două cuvinte, gemi care înseamnă cald şi sara, apă. Arheologii au găsit monede din secolul al II-lea, î.Ch, ceea ce întăreşte teoria că la Gemisara au locuit dacii.

Sub stăpânirea romanilor, băile de la Gemisara au fost prevăzute cu instalaţii adecvate şi în zonă au fost construite sanctuare. Băile termale s-au păstrat aproape în aceeaşi formă, ca în antichitate. După retragerea romanilor nu au mai fost găsite date despre Geoagiu Băi, ceea ce presupune că băile au fost părăsite. Primele menţiuni provin de la un mercenar italian, comandant al gărzii principelui Ioan Sigismund Zápolya, care a consemnat că băile au fost refăcute la mijlocul secolului al XVI-lea, de către regina Isabela. La băi a venit inclusiv regele Ungariei, Ioan Sigismund Zápolya.

O altă menţiune aparţine pastorului german Conrad Iacob Hiltebrandt din Stetin, care a vizitat băile de la Geoagiu în perioada 1656-1658. În jurnalul său, a consemnat că „apa venea dintr-un deal pe o câmpie şi era potrivit de caldă” şi  „Acolo unde cădea apa cu repeziciune, se afla o stâncă îngustă de piatră, unde puteau şedea două persoane spate în spate, iar jos era un spaţiu mare, în formă de dreptunghi, în care se putea înota, cu apa până aproape de gât”. În anul 1805 a fost atestat documentar satul Geoagiu Băi. În anul 1885, peste 900 de vizitatori au venit la cură balneară la Geoagiu. În 1935, constructorii care au săpat bazinul mic din actualul ştrand au găsit statuile lui Aesculap şi Hygeea. Ulterior, arheologii au stabilit că P. Furius Saturninus, guvernator al Daciei a fost unul dintre oaspeţii băilor. El s-a vindecat la Gemisara şi drept mulţumire a ridicat cele două monumente.

În anul 2008, Staţiunea Geoagiu Băi a fost clasificată ca staţiune turistică de interes naţional. Doi ani mai târziu, în  27 septembrie 2010, staţiunea Geoagiu-Băi a primit în cadrul Galei Premiilor EDEN 2010, organizate cu ocazia Zilei Europene a Turismului, la Bruxelles, titlul de „Destinaţie turistică de excelenţă a României”.

Atracţii pentru turişti

Turiştii care vin în Staţiunea Geoagiu Băi au posibilitatea de a efectua drumeţii. În apropiere se află băile romane. O altă atracţie este biserica de tip „rotondă”, construită din cărămidă romană, în asociaţie cu piatră de râu, probabil în secolul al XII-lea. Biserica este alcătuită dintr-o navă circulară, care are diametrul interior de 5,5 metri. Aceasta este un monument unic în Transilvania. Lângă biserică se află un cimitir, în care primele înmormântări au fost făcute în secolul al XI-lea. Alte atracţii turistice sunt Cheile Madei, Cheile Ardeului, Cheile Băcăiei,  Cheile Cibului şi Cheile Glodului. La două ore de mers se găseşte Peştera Cigmaului, iar mai aproape, la doar 10 minute, Peştera Geoagiu Băi şi vestita cascadă.

Cele mai citite

Start pentru a doua șansă la Bacalaureat. Peste 33.000 de candidați intră în sesiunea din august

Cele mai multe înscrieri sunt pentru evaluarea competențelor de comunicare în limba română, unde vor participa peste 5.500 de candidațiPeste 33.000 de absolvenți s-au...

Ungaria oprește complet centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că centrala nucleară de la Paks, singura unitate de acest tip din Ungaria, intră într-o oprire completă din...

ANM: Bucureștiul intră sub incidența unui val de căldură severă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă până în dimineața zilei de 5 august.Meteorologii anunță temperaturi foarte...
Ultima oră
Pe aceeași temă