Pe fundul Uniunii Europene

Bucurie mare in blanda noastra tara! S-au majorat salariile militarilor si ale politistilor. Astea se majorau, e drept, pe sest, si pe vremea lui Nea Nicu. Asadar continuitatea clamata candva de dl ministru al Justitiei de atunci, dl Valeriu Stoica, se tine tare, merge inainte.
Duminica am fost acostat, intr-un parc din Paris, de un domn in varsta, care stia cateva cuvinte romanesti. Mi-a spus ca parintii sai erau din Romania, parasisera tara dupa primul razboi mondial, el se nascuse aici, la Paris, dar ii auzise, in casa, vorbind romaneste si retinuse cateva cuvinte. A inceput dupa aceea sa deplanga Franta, care e pe duca, din cauza ca invatamantul e tot mai prost, ca lumea nu mai stie nici frantuzeste. Ca elevii nu vor sa invete nimic si nici nu sunt invatati mare lucru la scoala.
Intamplarea a facut ca, in aceeasi seara, sa aflu despre majorarile de salarii la aparatul, totusi, represiv, si despre mai diluatele majorari pentru ceea ce da forta unei tari si a unui popor, asa cum acest domn fara prea multa scoala stia foarte bine. Stiu ca aparatul represiv trebuie stimulat, intr-o vreme cand infractiunile si chiar crimele se inmultesc. Dar mai stiu, stia si amicul din Buttes-Chaumont, ca baza este educatia, profilaxia, cum se spune intr-un alt domeniu sistematic evitat de administratorii nationali romani cand e vorba de majorari de salarii. Profesorii si medicii, doua categorii esentiale pentru sanatatea unei natiuni – da, amandoua si pentru sanatate – raman in continuare sub nivelul sergentilor de strada sau, in orice caz, al locotenentilor sau capitanilor din brava noastra armata. In care toata lumea are incredere si nu prea vad de ce, ca n-a repurtat mai nici o victorie de pe la Mihai Bravu incoace sau de pe la Stefan cel Mare. Si ea, ca si atatia alti romani, mai civili, mai militari acoperiti, a rezistat. Asta cand n-a capitulat.
Mare incredere mai are populatia tarii noastre si in biserica, dar iata ca vine si randul persoanelor care o slujesc sa dea socoteala despre felul cum au „rezistat”. Nu de alta, dar oameni sunt si ei. Daca inalti ierarhi vorbesc despre o judecata in cadrul sinodului, trebuie sa li se spuna ca si sinodul poate fi judecat de enoriasi, nefiind, inca, sanctificat.
In rest, lucrurile merg inainte, sotii Saftoiu il consiliaza in continuare – amandoi! – pe presedinte. Atunci cand o consiliera a presedintelui Constantinescu si-a adus fiul la Cotroceni am sarit cu totii ca arsi ca e nepotism. Ma rog, cum i s-o fi spunand atunci cand e vorba de rudenii de gradul intai, ca fiul nu e chiar nepotul mamei sale. Ei, dar presedintele Constantinescu a fost invins de Securitate, in timp ce presedintele Basescu este invingatorul ei. Cel putin pana cand i se va gasi dosarul, daca nu cumva acesta se numara printre cele distruse definitiv si, evident, irevocabil. Ca prea e sigur presedintele-marinar cand afirma cu toata gura ca nu e. O fi fost „pe cand nu s-a zarit, azi il vedem si nu e”.
Tot de necrezut i s-a parut unui cetatean de „pe la Paris de primprejurul…” faptul ca un industrias care e membru al unui partid isi sponsorizeaza propriul partid, dar da si la adversar, asa, ca sa se pastreze, cica, echilibrul. Asa ceva nu s-a auzit vreodata intr-o tara civilizata.
S-o fi scufundand Franta, nu zic nu, dar atunci Romania ce dracu' face? O fi de mult pe fund. Pe fundul Uniunii Europene, vreau sa zic. De la fundul gramezii lui Tony Judt, ce progres, totusi!