28.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăSpecialPe aripile vantului

Pe aripile vantului

Duminica seara, unul dintre cei doi candidati la presedintie se bucura degeaba. Ba, as indrazni sa avansez ideea: impotriva sa. Luni parea ca acesta era dl Mircea Geoana. Sa le spui acestor domni ca nu trebuie sa te increzi prea mult in sondajele comandate de cineva care a patronat timp de cinci ani o campanie unidirectionata? In zadar. Sau: e prea tarziu. O clipa, una destul de lunga, am crezut cu totii ca televiziunile si ziarele mogulilor au invins. Lor trebuia sa li se spuna "domnule presedinte al Romaniei", duminica seara, cat scorul mai era, pe ecrane, 51 virgula ceva contra 48 virgula altceva. Daca si cel de luni se schimba pana marti, atunci, totusi, multe din cele pe care le spun aici mi se pare ca raman valabile.

Nu ma numar printre cei entuziasmati neconditionat de prestatia dlui Traian Basescu. Ba chiar sunt prost impresionat de fostii analisti deveniti yesmeni. Dar in toate acele ore cat cuplul Geoana-Antonescu se bucura frenetic mi-am amintit cateva lucruri din mandatul lui Traian Basescu. Ca: nu s-a facut nici o privatizare frauduloasa in acesti cinci ani, adica bogatasii din spatele scenei nu au pus laba pe nimic important din avutia acestei tari. si: condamnarea comunismului ca regim criminal si: cedarea catre CNSAS a 20.000 de dosare de Securitate, asa incomplete si ajustate cum vor fi fiind ele. Dincolo de realizarile directe: constructia impresionanta a unui ICR stimat si stimabil in lume, de catre Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Mircea Mihaies, traducerea, cu sprijinul ICR, a atator carti de scriitori romani in strainatate, evenimentele de rasunet real care se petrec la ICR-urile din capitalele lumii.

 

Toate acestea din urma s-ar fi dus de rapa daca PSD, fie si impreuna cu PNL, venea la putere, cu tot cu dl Iohannis al dumnealor. Ar fi iesit iar la lumina figurile sinistre cunoscute ale intelectualilor lui Ion Iliescu si ar fi instituit clientelismul. Dar mi-am amintit si greselile nenumarate pe care candidatul la al doilea mandat le-a comis in decursul celui dintai, de la promovarea fiicei sale, complet analfabeta din punct de vedere politic si nu numai, la infiintarea, in timpul unei crize economice si cand anunta economii, a doua ministere pentru doua cliente, Iacob-Ridzi si Udrea. A scoate, in Romania, din maneca doua Elene, fie si daca una se autoproclama Eba, poate fi sinucigas si n-a lipsit mult sa fie chiar asa. Plus performantele acestora pe scena publica. Dar a numi pe cineva "tiganca imputita"? Dar a sari la gatul ziaristilor cu orice ocazie?

 

Dar… E drept, prostie mai mare decat aceea a contracandidatului sau care s-a dus in seara dinainte de confruntarea cu Traian Basescu la Sorin Ovidiu Vantu nici ca se putea. Abia s-a vazut ca in spatele cravatelor cumparate la Washington "ca tanar ambasador" stau numai sfori si ite de care trage cineva. O clipa chiar am crezut ca gestul lui Mircea Geoana avea in spate intentia ascunsa a lui Sorin Ovidiu Vantu de a-l compromite pe candidatul cel tanar, "speranta", pentru a-i netezi calea lui Traian Basescu, atat de prostesc fusese ales momentul intalnirii.

Ceea ce are de facut dl Traian Basescu dupa victorie, sau dupa infrangere, este sa-si indeparteze cat mai mult staff-ul de campanie, pentru totdeauna. Acesta si numai acesta e de vina ca, atunci cand i s-a prezentat filmuletul de provenienta clara "patriciana" cu palma data copilului, Traian Basescu a fost luat ca din oala. Cand de aproximativ 24 de ore dl Dinu Patriciu anuntase tema, cand de cateva ore filmul era pe site-ul unui ziar, candidatul la presedintie nu trebuia sa fie neprevenit si neprelucrat, conform normelor moderne de campanie electorala.
In al doilea mandat al dlui Traian Basescu, domnia sa trebuie musai sa faca mari schimbari. Dincolo de o atentie sporita acordata comportarii cu "inferiorii", cetateni, ziaristi, moguli etc., putina retinere in a reactiona nu strica. si chiar putina diplomatie, sigur nu chiar cata ii flutura pe buze "invingatorului" de duminica, dar totusi.

Cat despre marea coalitie, aceasta nu a reusit decat un procent insuficient, ceea ce spune multe despre puterea partidelor in Romania, chiar cand cel de dreapta si cel de stanga se reunesc, ba se mai pupa si-n bot. Pai, vorba unui analist, daca asa, cu PNL alaturi, s-au scos sub 50% din voturi pentru candidatul lui Iliescu-Hrebenciuc-Nica si Vantu-Voiculescu, va dati seama cate ar fi iesit daca penelistii stateau deoparte cu totii (pentru ca multi nu au ascultat de indemnul lui Crin Antonescu)? N-a tinut nici trucul cu: nu votati Geoana, votati Iohannis. Dupa veselia de duminica, dnii Geoana si Antonescu pot sa se ascunda adanc si vreme indelungata, ca sa invete ceea ce si copiii stiu: sa nu zici hop pana nu sari. In rest, victoria de duminica, cu Mircea Geoana cu tot, a luat-o Vantu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă