Senatorul Paul Stănescu, șeful PSD Olt, a înființat o firmă, Olt Lacta Prod SRL, în 2006, împreună cu doi israelieni. Unul este Moshe Agavi, care a reprezentat niște companii off shore în România, printre care Seven Hills, ce se ocupa de afacerile imobiliare ale magnatului israelian Benny Steinmetz, scrie jurnalistul Cătălin Prisacariu.
Așa a ajuns într-un dosar DNA ca „grup infracțional”, pe lângă Truică Remus, Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny” Steinmetz și alte persoane, cu scopul „dobândirii întregii averi revendicate nelegal de inculpatul Al României Paul Philippe, prin oferirea de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și prin traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici”. Paul Stănescu „ a uitat” de firma de lactate în care a fost asociat cu Moshe Agavi, motivând că aceasta nu a funcționat deloc. Poate, dar a fost radiată abia în luna mai a.c.
Mai multe detalii despre această colaborare controversată, puteți citi aici