15.5 C
București
miercuri, 25 mai 2022
AcasăSpecialPatru scenarii pentru formarea noului guvern

Patru scenarii pentru formarea noului guvern

» Refacerea aliantei dintre PD-L si PNL, sau un guvern de uniune nationala care sa scoata Romania teafara din criza economica sunt cele mai plauzibile formule de guvernare.

» Negocierile pentru formarea guvernului ard deocamdata la foc mocnit, pana cand se incheie redistribuirea mandatelor. Totusi, declaratiile liderilor politici trimit inspre patru scenarii posibile.

Surse de la Cotroceni spun ca Theodor Stolojan nu este singurul candidat pentru fotoliul de premier si ca se mai iau in calcul si alte variante: democrat-liberalul Vasile Blaga sau un tehnocrat care sa fie acceptat de toate partidele. Totusi, inaintea alegerilor presedintele Traian Basescu a dat de inteles ca Geoana si Tariceanu nu au sanse sa fie propusi drept premieri. seful statului a explicat ca vrea un guvern solid, cu o puternica sustinere parlamentara, care sa functioneze la turatie maxima in anul de criza economica ce va urma.

Pariurile unor specialisti in strategie si comunicare politica scot  din carti o larga coalitie: "Va fi o formula unu plus unu si se vor face compromisuri. Din uniunea nationala nici un partid nu are de castigat", ne-a declarat Dan Andronic, care a lucrat de-a lungul vremii atat cu PNL, cat si cu PSD. Din tabara democrat-liberala, surse din domeniu ne-au explicat ca PD-L asteapta sa vada numele care intra in Parlament, pentru a sti ce au de negociat, iar apropiati ai PSD merg pe formula PD-L – PNL sau PD-L – PSD.

1. Refacerea aliantei PD-L – PNL
Cele doua partide, apropiate ideologic, au cumulat cel mai mare scor al dreptei de dupa 1989, depasind pentru prima data 50%. O astfel de varianta nu numai ca ar respecta vointa electoratului, dar are si avantajul ca Alianta D.A. exista inca din punct de vedere juridic. Oficial, democrat-liberalii nu negociaza cu nimeni pana cand Biroul Electoral Central nu va spune care sunt numele noilor parlamentari. Cu toate acestea, presedintele PD-L, Emil Boc, vorbea despre "o victorie a dreptei", secondat de premierul Tariceanu, care sugera ca este disponibil sa conduca inca patru ani Romania impreuna cu fostii parteneri de Alianta. Problema refacerii Aliantei, asa cum arata democrat-liberalul Radu Berceanu, ar fi faptul ca presedintele Basescu nu agreeaza reinnoirea mandatu-lui lui Calin Popescu Tariceanu. In schimb, faptul ca Tariceanu a obtinut mandatul de parlamentar pe muchie de cutit i-a slabit pozitia de negociere.
Strategi apropiati ai social-democratilor sustin ca in cazul in care PD-L si PNL ar veni la guvernare, cu sau fara UDMR, PSD ar putea creste foarte mult in perioada crizei economice. Cu alte cuvinte, PSD ar putea sta in opozitie si ar fructifica greselile partidelor de la guvernare, mai ales ca 2009 este si un an cu alegeri prezidentiale.

2. Guvern de uniune nationala
Seful de campanie al PSD, Miron Mitrea, lasa sa se inteleaga ca PSD ia in considerare o varianta unei largi coalitii la care sa participe tehnicieni din toate partidele parlamentare. Mircea Geoana pare sa mizeze la randul sau, pe "o negociere ampla" pentru formarea unei majoritati solide dupa modelul Germaniei, in care acum doi ani pentru prima data cele doua mari partide crestin-democratii si socialistii au format o mare coalitie de guvernare. seful de campanie al PSD crede, la randul sau, ca este nevoie de "un guvern sanatos, nu de crearea unei majoritati de 50% cu 2-3 mandate furate dintr-o parte sau alta".

Exista insa si unele voci in PSD care spun ca "in opozitie nu este atat de rau precum pare" si ca ar fi o solutie mai buna decat cea a unui guvern de uniune nationala. PD-L, prin vocea presedintelui sau, Emil Boc, pare sa isi fi largit, la randul sau, optiunile: "PNL este optiunea primara, insa nu si singura. Discutam cu mandatele pe masa". In conditiile in care aceasta varianta ar fi pusa in practica, negocierile vor fi foarte stranse, avand in vedere ca cele patru partide parlamentare vor trebui sa se inteleaga cum sa-si imparta ministerele, comisiile si agentiile.
Strategi apropati de PSD sustin insa ca aceasta varianta nu este una foarte potrivita pentru ca "ar trebui sa mai ramana cineva si in opozitie". Aceleasi surse considera ca, avand in vedere criza economica ce va eroda partidele de la guvernare, partidul care se va afla in opozitie va putea specula foarte bine aceste avantaje. Pe de alta parte, fiind vorba de un guvern multicolor, ar fi foarte greu pentru un prim-ministru sa le impuna o anumita disciplina si celorlalti colegi de la alte partide care vor incerca sa rezolve criza pe cont propriu.

3. Alianta PD-L–PSD
Cu toate ca o asemenea apropiere pare la prima vedere improbabila, este una din variantele pe care partidele parlamentare le-ar putea lua in calcul. In timp ce Ion Iliescu, o voce grea in PSD, spune ca se va opune unei negocieri cu PD-L, partid pe care l-a calificat ca fiind "fara ideologie" si "un partener neserios", presedintele social-democratilor, Mircea Geoana, a replicat ca "in viata sa nu spui niciodata ca ceva este imposibil". Surse apropiate social-democratilor sustin ca PNL ar putea chiar avea de castigat daca s-ar afla in opozitie pentru ca " liberalii vin dupa patru ani de guvernare si pot sta foarte bine si in opozitie". Pe de alta parte o apropiere a PD-L de PSD, adversar declarat, ar putea compromite ambele partide in fata alegatorilor. Cooptarea PSD la guvernare ar putea fi mascata, in acest sens, printr-un guvern de uniune nationala, in acest caz presedintele Basescu nemaiputand refuza prezenta acestora in Executiv.

4. Alianta PNL–PSD
Ultima varianta plauzibila ar fi oficializarea relatiei din ultimii doi ani dintre social-democrati si liberali. Adrian Nastase sugera ca, in conditiile in care "diferenta dintre PSD si PD-L este una simbolica", importante sunt negocierile PSD cu celelalte partide. Cu alte cuvinte,  social-democratii iau in calcul si aceasta solutie pentru ca oricum "ar fi o mare nesansa ca PSD sa ramana in opozitie". In cazul in care cele doua partide, impreuna cu UDMR, s-ar intelege, PD-L ar fi izolat si ar trebui sa ajunga in opozitie. Acest lucru nu ar fi neaparat rau, spun unele surse, pentru ca PD-L ar fi astfel ferit de loviturile pe care guvernul le va avea de suportat in plina criza economica.

Cele mai citite

Trupele rusești sunt în asalt total pentru a încercui forțele ucrainene pe un râu din estul Ucrainei

Trupele rusești au dat marți un asalt total pentru a încercui forțele ucrainene în două orașe situate de-a lungul unui râu din estul Ucrainei,...

Agenda secretă a reuniunii de la Davos

După doi ani de concediu, Forumul Economic Mondial își reintră-n pâine. Peste două mii de lideri mondiali vin, în aceste zile, în orașul elvețian,...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 91: Severodonețk, atacat puternic de forțele armate ale lui Putin

Se duc lupte grele în regiunea Donețk. Orașul Severodonețk este asediat de forțele armate ale Federației Ruse și începe să arate precum Mariupol. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă