Pentru prima dată în istorie, patru jucătoare de tenis din România au ajuns în sferturile de finală ale unui Premier Mandatory. Patricia Țig este cea de-a patra jucătoare română care a reușit să se califice în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari. În acceași competiție sunt și Simona Halep, Irina Begu și Sorana Cîrstea, potrivit Agerpres.
Patricia Țig a învins-o, miercuri, pe americanca Madison Keys în două seturi, cu 6-3, 6-4. Tig (21 ani, 134 WTA), venită din calificări, s-a impus în doar o oră şi 16 minute, în faţa unei adversare de aceeaşi vârstă, însă aflată pe locul 25 în lume.
Ţig a început în forţă şi a condus cu un neverosimil 4-0 în primul set, dar apoi Keys a revenit s-a apropiat la 4-3, ratând şansa egalării. Românca a făcut 5-3, iar apoi a încheiat setul pe serviciul americancei, 6-3.
Patricia a început cu dreptul şi actul secund, conducând cu 2-0. Madison Keys a lăsat impresia că poate întoarce jocul, câştigând trei ghemuri la rând (2-3). Ţig a făcut un nou break (3-3), dar nu a reuşit să îşi fructifice serviciul (3-4). Jucătoarea antrenată de Răzvan Sabău a găsit resurse pentru un nou break (4-4), iar apoi şi-a luat serviciul (5-4), încheind meciul contra serviciului (6-4).
Adversara sa din sferturi va fi australianca Samantha Stosur (32 ani, 23 WTA).
Ţig, care are în palmares o finală WTA la simplu (Baku, 2015) şi una la dublu (Bucureşti, 2015), şi-a asigurat un cec de 114.560 euro şi 245 de puncte WTA.
Nu mai puţin de jumătate din sfertfinaliste sunt românce, Simona Halep şi Irina Begu urmând să fie adversare joi, în timp ce Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Dominika Cibulkova (Slovacia). România va avea astfel, în mod cert o semifinalistă (Halep sau Begu).