Marian Iancu a primit mandat de arestare preventiva pentru 19 zile. Curtea de Apel Bucuresti a emis ieri mandat de arestare pe numele afaceristului timisorean. Dupa ce Tribunalul Bucuresti a hotarat pe data de 2 mai ca Marian Iancu va fi cercetat in stare de libertate in dosarul RAFO-Carom, instanta superioara a admis recursul procurorilor si l-a trimis pe timisorean direct in arest. Decizia Curtii de Apel este definitiva, ea nemaiputand fi atacata. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) l-au acuzat de constituire si apartenenta la un grup de criminalitate organizata, in vederea obtinerii de fonduri financiare frauduloase. Iancu este acuzat de complicitate la inselaciune, ajutandu-l pe Ovidiu Tender sa induca in eroare Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului, in legatura cu indeplinirea obligatiei SC Tender SA Timisoara de a efectua investitii tehnologice si de mediu la SC Carom SA Onesti. In realitate, respectivele investitii au fost efectuate cu banii proprii ai SC Carom Onesti. Iancu mai este acuzat de instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanei. El a determinat incheierea in mod nelegal a unui contract de cesiune prin care o creanta de 1.400 miliarde de lei a trecut ilegal in patrimoniul SC Tender SA Timisoara. Desi a negat de fiecare data vreo legatura cu societatea RAFO, procurorii au stabilit ca a determinat incheierea nelegala a unor contracte comerciale, societatea bacauana fiind prejudiciata cu 1.300 miliarde de lei. O alta acuzatie este cea de spalare de bani, acuzatie respinsa cu vehementa de avocatul afaceristului, Ion Neagu.
Procurorii DIICOT au dispus, in 20 februarie, inceperea urmaririi penale impotriva lui Iancu. El a fost arestat in 4 aprilie, fiind eliberat dupa zece zile de catre Curtea de Apel Bucuresti care a constatat anumite vicii de procedura, ce ar fi fost facute de instanta inferioara.