27.2 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialPatriciu se cere in instanta

Patriciu se cere in instanta

Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol, s-a prezentat ieri la Parchetul General, insotit de avocati, pentru a fi audiat de procurori. Inainte de intalnirea cu procurorii Patriciu a declarat ca spera ca ancheta in cazul sau sa ia sfarsit cat mai curand iar dosarul sa ajunga in fata unui judecator. „Sunt deja doi ani de cand suntem hartuiti cu aceleasi intrebari. Cred ca e cazul sa ajungem in fata unei instante care sa se pronunte, noi avand convingerea ca suntem absolut nevinovati”, a declarat omul de afaceri.
La finalul audierilor acesta a mai spus ca i s-au pus aceleasi vechi intrebari, sustinand ca nu i-a fost adus la cunostinta motivul citarii. „Conform procedurilor, trebuie sa fie adus la cunostinta motivul citarii. Mi-am mentinut declaratiile anterioare, pe care le consider complete si definitive. Nu mi s-a prezentat materialul de urmarire penala”, a mai precizat Dinu Patriciu. Desi surse judiciare au declarat ca omul de afaceri va fi citat si in zilele urmatoare, Patriciu a negat aceasta informatie. Presedintele Rompetrol a fost pus sub acuzare pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) si politisti de la Directia de Investigare a Fraudelor aveau indicii privind neefectuarea unor investitii de 15 milioane de dolari si diminuarea unor taxe insumand sute de miliarde de lei catre bugetul de stat. Ulterior procurorii de la Parchetul instantei supreme au extins cercetarile si au formulat noi acuzatii la adresa lui Patriciu si a altor persoane cu privire la infractiuni la Legea societatilor comerciale si manipularea bursei de capital. In acest dosar mai multe persoane – printre care presedintele companiei, Dinu Patriciu – sunt cercetate in legatura cu modul de tranzactionare la bursa a actiunilor societatii.

Cele mai citite

Ilie Bolojan, de Ziua Imnului Național: Avem datoria să lăsăm generațiilor viitoare o Românie mai puternică

Premierul Ilie Bolojan afirmă, într-un mesaj publicat pe Facebook cu ocazia Zilei Imnului Național, că România are datoria de a lăsa generațiilor viitoare o...

Google riscă să plătească despăgubiri de până la 10 miliarde de dolari în Europa. Mai multe companii au dat gigantul în judecată

Google se confruntă cu un nou val de litigii în Europa, după amenda de un miliard de dolari primită în baza Regulamentului privind Piețele...

5 factori de luat în considerare la alegerea unui cartier în Ploiești pentru chirie

Alegerea unei locuințe de închiriat nu înseamnă doar găsirea unui apartament care se încadrează în buget. Cartierul în care vei locui îți influențează timpul...
Ultima oră
Pe aceeași temă