20.4 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecial"Pași" prezidențiali și centre de putere

„Pași” prezidențiali și centre de putere

Cine are acces la cheile de la dulapuri, cine le poate deschide pe unele, lăsându-le închise pe altele, controlează, ca într-un joc de Go, câmpurile esențiale în jocul de putere.

O relatare Mediafax despre lansarea la Bookfest a ce­lei de-a doua cărți a președintelui Klaus Io­han­nis, Primul pas, observa ironic că marcăm astfel tre­cerea definitivă de la conceptul de președinte-ju­cător la cel de președintele-scriitor. Cores­pon­den­tul Agerpres își încheie și el relatarea de la fața locului amintindu-ne că e vorba de continuarea pri­mei cărți, Pas cu pas, lansată în decembrie 2014, „bestsellerul absolut al anului 2014, care s-a vân­dut în 130.000 de exemplare“. O parte dintre vo­tan­ții lui Klaus Iohannis nu par să fie însă prea în­cân­tați de hărnicia întru scris a președintelui. Poți vedea asta parcurgând mesajele de pe Face­book, re­țeaua socială pe care șeful statului a ra­portat cu mândrie că a colectat un număr record de like-uri. Alegătorii săi din țară, alături de cei care au stat ore întregi la cozile din străi­nă­tate l-au votat în principal pentru a avea un cen­tru de putere care să fie o contrapondere la Victor Ponta și PSD. Or, până acum, și sunt deja 150 de zile, cel care câș­tigă teren politic este mai degrabă premierul.

Citește continuarea textului în Revista 22.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă