***Scriitoarea de orgine algeriana Malika Mokeddem a venit la inceputul acestei luni in Romania pentru a-si lansa cartea "Femeia interzisa", o radiografie "la rece" a lumii arabe si a punctelor ei nevralgice- statutul femeii in Islam, lupta dura impotriva cutumelor absurde, a culturii patriarhale si discriminatorii.
***Malika Mokeddem s-a nascut in nisipurile fierbinti ale Saharei si a luptat pentru a-si implini visul: acela de a fi libera. A emigrat in Franta la 30 de ani, a lucrat ca medic nefrolog, dar s-a izbit de noi prejudecati etnice si de gen. S-a hotarat sa scrie, iar romanele ei sunt acum bestseller-uri.
– Personajul feminin din "Femeia interzisa" prezinta numeroase similitudini de biografie cu Dvs: s-a nascut si a crescut intr-un ksar, a studiat medicina in pofida opozitiei sociale, a emigrat in Franta. Cat de departe merge identificarea dvs cu personajul? Va asumati si afirmatiile dure, care vin dintr-o ura "politica", asumata fata de barbatii algerieni de scoala veche?
Malika Mokeddem: Da, imi asum in intregime acest lucru. Totusi, acest regim este cel care, sub pretextul de arabizare a scolii, a importat integrismul prin intermediul fratilor musulmani din Egipt. Adica, sub pretextul ca trebuia sa aiba loc o arabizare fortata a tarii, FLN, Frontul National si, in special, un barbat anume, care a sosit in Algeria in 1965, in urma unei lovituri de stat, Boumédienne, care era un bun strateg si un membru al rezistentei, fara indoiala, un barbat care vroia sa arabizeze si care avea nevoie sa tina in frau elita algeriana care l-ar fi putut contesta si care era, prin insasi istoria Algeriei, francofona, de vreme ce araba nu fusese predata in Algeria. si acest regim este cel care a cedat scoala fratilor musulmani, integristilor.
Am parasit Algeria in 1977 si tin sa precizez ca am plecat fara bursa din partea statului algerian, insa in acei ani, 75 % dintre studentii algerieni care plecau cu o bursa din partea statului pentru a urma un al treilea ciclu de studii in afara Algeriei nu se intorceau in tara din cauza privarii de libertatea de expresie si a gradului catastrofal in care ajunsese sistemul de invatamant. Se simtea influenta domeniului religios asupra tuturor libertatilor, asupra libertatilor femeii de asemenea, dar si asupra indivizilor in general. Aceste cuvinte dure pe care le-am avut in ceea ce priveste regimul le am si acum, in ceea ce priveste regimul prezent. Exista mai putine actiuni teroriste, insa e saracia, iar scoala a ajuns la un grad de mediocritate ingrozitoare. Pentru Algeria, provocarea anilor care vor urma este urmatoarea: nici o tara nu poate pretinde sa aiba parte de un viitor mai bun daca sufoca dreptul la gandire al scolilor sau daca-si da tineretul pe mana celor care propovaduiesc dogmele religioase.
– Personajul feminin a lucrat ca medic in Franta – si are cuvinte destul de dure despre ce inseamna sa fii medic de origine algeriana intr-un spital francez – pentru francezi, de exemplu Sultana e doar "araboaica", trebuind sa faca fata unei duble desconsiderari, etnica si de gen. Cum a fost experienta dumneavoastra?
Experienta mea a fost dificila, de aceea am renuntat la postul de la spital. Dar pentru ca obtinusem o diploma si participasem la un concurs national, nu vedeam de ce trebuia ca eu, care plecasem din tara mea din cauza dictatelor, sa traiesc in Franta cu aceste lucruri impuse. Am spus ca lucrurile au inceput sa se schimbe. Insa trebuie sa avem in vedere ca, la cate lucruri s-au intamplat pe coasta sudica a Mediteranei, in lumea araba, in general, a fost o diaspora foarte importanta in perioada anilor '90, ceea ce a determinat ca in spitale sa existe un numar considerabil de medici veniti din alte tari, din Africa de Nord sau din Orientul Mijlociu sau din America de Sud sau din Europa de Est, de asemenea, medici care faceau ca spitalele sa functioneze, care stateau de garda si care erau platiti mai prost decat ceilalti. Iar acestei categorii ii este blocat accesul la medicina liberala, adica la medicina practicata in afara spitalelor, pentru a-i putea mentine in aceasta conditie. Acest lucru mai exista si astazi. Nu-mi amintesc o cifra exacta, insa exista cateva mii de medici care se afla in aceasta situatie, si nu este vorba numai de medici femei.
– In carte, afirmati ca barbatii cu studii universitare se intorc acasa, accepta o casatorie aranjata cu o fata tanara neinstruita de care se plictisesc si apoi divorteaza. E aceasta doar o afirmatie polemica sau e chiar o realitate? Cum e privit divortul in Algeria? Exista femei care divorteaza sau e un privilegiu al barbatilor?
Din pacate, pentru foarte multa vreme acest lucru a fost o realitate. Am vazut atatea colege nefericite care au spalat camasile si pantalonii unui barbat cu care au locuit ani de zile, pe toata perioada studiilor, apoi baiatul era casatorit, de catre familie, sau in orice caz se casatorea cu o alta fata, in orice caz nu cu cea cu care locuise in campusul universitar. Pentru ca in acea perioada, a locui cu un baiat si a avea relatii cu un baiat insemna sa fii o tarfa. Aceasta era realitatea, cu numai cateva exceptii. Exista cateva cupluri care au supravietuit, insa era nevoie de doi oameni pentru ca acest lucru sa se poata intampla.
Nu atunci cand fetele care erau parasite se considerau pierdute, iar barbatul, chiar daca o iubea pe fata, era convins prin presiunea familiei si a schemei sociale atat de puternica si de rigida incat facea ca aceste lucruri sa se intample. Din fericire, lucrurile s-au schimbat incet-incet, exista acum din ce in ce mai multi studenti care se casatoresc intre ei, dar un lucru s-a schimbat radical: nu mai exista camine mixte in centrele universitare in Algeria. Fetele si baietii stau separat. Insa noi, in perioada despre care va vorbesc, anii '70, luptam impotriva regimului si a integristilor, pentru a mentine o mixitate. In centrul universitar existau cupluri care locuiau singure. Dar acest lucru era vazut rau si de catre regim, si de catre societate. Deci, lucrurile evolueaza pe anumite planuri, insa exista si anumite regresiuni.
– In roman, exista o scena scurta cu barbati care se tin – nu e clar daca pe ascuns – de mana. Scena lasa sa se inteleaga ca, din cauza segregarii de gen, baietii au relatii sexuale intre ei pana cand casatoria le furnizeaza accesul la sexul heterosexual. Cat de departe merge aceasta toleranta tacita fata de homosexualitatea "conjuncturala" dinainte de casatorie?
Homosexualitatea este un afront atat de puternic la adresa barbatului, incat nu poate fi marturisita, e refulata, nemarturisita, este intolerabila de catre oameni. Insa in afara de asta, este vizibila, poate fi ghicita. asta este unul dintre paradoxurile societatilor schizofrenice. Atat in privinta acestui aspect al sexualitatii cat si pentru restul. Atitudinea anumitor barbati mi se pare evidenta, insa acest lucru nu este spus, nu este dorit, in consecinta nu exista.
Pentru ca oamenii nu vor sa-l vada. si in aceasta privinta cred ca lucrurile incep sa se schimbe incetul cu incetul, pentru ca stiu acum ca intr-un oras pe care-l cunosc foarte bine, ca Oranul, ca anumite locuri au devenit locuri de intalnire intre homosexuali. Mi s-a spus si m-am dus sa vad. Cand am auzit acest lucru, mi s-a parut o deflagratie. Pentru mine, ca scriitoare, a desemna prin cuvinte anumite aspecte sociale este un lucru extrem de important. Pentru ca a numi inseamna a face un lucru sa existe, a recunoaste un fapt social sau un comportament, oricare ar fi el.
– Cum au fost receptate cartile dumneavoastra in Algeria? In ce fel participati la viata intelectuala din tara dumneavoastra de origine?
Prin faptul ca sunt scriitoare. A existat o perioada foarte dificila pentru carti in Algeria, era perioada anilor '90, existau editori care au fost nevoiti sa fuga din cauza terorii care exista si a asasinatelor. Dar problema cea mai mare era ca nu era nici macar nevoie de o anumita cenzura politica pentru carti, cenzura era de natura economica. Majoritatea algerienilor au trebuit sa fie publicati in Franta ca sa poata fi cititi. Pentru ca in Algeria nu exista un sistem de distributie a cartilor. Apoi, majoritatea scriitorilor algerieni sau de origine algeriana sunt francofoni, avand in vedere istoria tarii noastre. Deci singura modalitate de a fi citit in Algeria era inca sa fii publicat in Franta. Problema este ca, din cauza inflatiei, un euro era situat intre 14 si 16 dinari, ceea ce facea ca pretul unei carti sa fie egal cu un salariu minim pe economie. Ceea ce este un lucru de luat in seama, pentru ca este, de fapt, o mare cenzura economica. Acum, cu regresul terorismului, exista editori care si-au reluat activitatea in Algeria, deci se fac fie coeditari, fie drepturile sunt cedate.
Este ceea ce am cerut si eu, inainte de a avea un editor algerian, i-am cerut editorului meu francez, Grasset, ca romanul meu sa fie pus in circulatie in Algeria la jumatate de pret fata de cel din Franta, poate chiar mai mult de jumatate. In orice caz, un pret mult mai mic decat in Franta, pentru a fi accesibil veniturilor din Algeria. Iar cei care au sansa, ca mine, sa fie publicati in editie de buzunar, adica la un pret de 4-5 euro, aceasta face cartea mult mai accesibila. Evident, trebuie sa fii deja un scriitor recunoscut pentru a fi publicat in editie de buzunar. Deci lucrurile se schimba, incet-incet, deci fie cartile sunt coeditate, fie editorul francez vinde cartea unui editor algerian mult mai ieftin decat in alte tari. Pentru mine, cea mai buna forma de participare la emergenta unei gandiri critice este din pozitia in care ma aflu acum, adica prin faptul ca sunt scriitoare, nu vanzandu-mi sufletul puterii politice. Ceea ce este de asemenea important pentru mine este sa schimb privirea nu numai a Frantei, ci si a Europei, a lumii, asupra acestei regiuni. Sunt adesea intrebata daca ma simt ca o ambasadoare.
Nu, nu cred ca am mesaje de transmis, vreau sa fiu un scriitor situat in interiorul lumii, cartile mele sa existe in Statele Unite sau aici, in Romania, lucru care ma bucura atat de mult, si in alte tari, si sa aflu de la ceilalti si sa le aduc ecouri ale lumii. Insa vreau sa fac acest lucru in calitate de scriitor, nu de ambasador sau orice alta eticheta politica. Un scriitor care are convingerile sale.
– "Femeia interzisa" a fost publicata in 1994, iar acum suntem in 2009. S-au mai imbunatatit conditiile (economice) de viata in Alger, in aceasta perioada? Dar mentalitatile si in particular conditia femeii?
"Femeia interzisa" a fost publicata prima data in 1993. Nu mai exista teroarea de atunci. Teroarea si suspiciunea. Toata lumea banuia pe toata lumea. si asta a fost intr-adevar oribil si i-a facut pe oameni sa plece din Algeria, nu numai faptul ca se temeau de integristi si de securitatea militara, dar se si intrebau in acelasi timp daca nu tocmai vecinul sau fratele urma sa-i stranga de gat pentru ca intreaga societate era infiltrata. Iar acest lucru devenea atat de greu de suportat, incat oamenii fugeau. Plecau in fata terorii de a se intalni cu cineva care ii putea ucide. si din pacate aceste lucruri s-au intamplat. Faptul ca nu mai exista teroarea, ca oamenii au inceput sa respire si sa se simta mai bine si sa aiba in vedere posibilitatea de a lucra in conditii diferite.
De asemenea, incepand cu anii '90 s-a schimbat si faptul ca, in ciuda terorismului, in ciuda tuturor amenintarilor integriste, si chiar daca au reusit sa acopere multe femei cu voalul, femeile au ocupat spatiul social. Adica sunt prezente in toate nivelurile sociale: in spitale, pe strazi, in justitie. 50% dintre medici sunt femei, jumatate dintre profesori sunt femei, ele sunt avocate sau judecatoare incercand sa aplice o lege conform careia ele au un statut de indivizi inferiori si ele sunt prezente in sistemul justitiar incercand in acelasi timp sa aplice legea deturnand-o. Iar acest lucru mi se pare un castig nemaipomenit.
Mentalitatile s-au schimbat prin faptul ca exista mai putina teroare si ca oamenii nu se mai feresc sa conteste, insa Algeria a trecut prin zece ani sangerosi, infioratori, deci oamenii se duc la vot, au existat mai multe partide, exista mai multe partide politice care apar, insa viata lor nu s-a schimbat cu mult in bine. Exista in continuare FLN (Frontul National de Eliberare), micile partide politice se lupta intre ele si nu reprezinta o adevarata opozitie. Deci pe plan politic exista senzatia ca nimic nu s-a schimbat, cu exceptia amenintarii integriste care este mai putin puternica.
Din punct de vedere economic, este o catastrofa. Cand te gandesti ca Algeria este o tara bogata in resurse miniere si in petrol, iar in anii '70 nu exista atata saracie, acum, din cauza cresterii demografice atat de mari, populatia Algeriei aproape s-a triplat de la independenta. Din 1962, tinerii reprezinta aproape 75% din populatie si nu au nici un fel de viitor in tara lor. Un lucru teribil este disparitatea sociala care a devenit enorma. Acest lucru nu exista inainte. Acum exista oameni care au palate, iar in jurul oraselor mari exista ghetouri in care traiesc oameni care sufera de foame. Pentru o tara cu atatea resurse, e teribil, din punctul meu de vedere, e un esec. Cand ma gandesc la toate resursele, umane si furnizate de pamanturile bogate ale Algeriei, in comparatie cu alte tari africane care sunt mult mai sarace, cu oameni care traverseaza continentul si se arunca in mare pentru sansa de a veni in Occident, ma gandesc ca exista ceva care nu functioneaza asa cum trebuie in lumea in care traim.
-"La tv se da numai Dallas, filme cu razboi ori filme egiptene cu Samia Gamal". S-au imbunatatit programele tv intre timp?
Canalele de televiziune algeriene nu s-au schimbat, sunt aceleasi. Ceea ce s-a schimbat, este aparitia televiziunii prin satelit. E extraordinar, acum oamenii au acces la toate canalele europene, canalele din Orientul Mijlociu. si chiar in locurile sarace, imediat ce cineva are antena prin satelit, oamenii trag fire care seamana cu o panza de paianjen. Sunt izolati in desert, nu exista nici o forma de divertisment, se uita la televizor toata ziua si cunosc programele. Dallas e un serial vechi pentru ei, acum prind posturile franceze. Deci circulatia informatiei este un lucru extraordinar, chiar si pentru cei mai saraci dintre ei.
Cand apare o antena de televiziune, ea nu apartine numai unui camin sau unei familii, ci tuturor copiilor de pe strada. Cred ca progresul tehnologiei este incontestabil, e prezent si acolo, cu aspectele lui negative, comice sau burlesti uneori, sau chiar tragice. De cate ori, cand am calatorit prin desert si am intrat in cate o casa in care copiii stateau nemiscati in fata televizorului, imi spuneam ca din cauza asta nu citesc. Dar nu au alternativa iar cartile sunt prost distribuite, televiziunea e totusi o forma de deschidere pentru ei.
Exista insa si internetul care este extraordinar. Acum, pustii de peste tot cauta informatia si nu mai pot fi pacaliti asa usor. Din acest punct de vedere ea constituie o arma de temut dar are si efectele ei negative. Atrage tineretul catre un fel de eldorado care ar fi Occidentul, iar televiziunea si internetul sunt raspunzatoare si ele pentru asta. Deci este un fenomen care are efectele lui secundare. Integristii carora le era atat de teama de antenele parabolice le numeau antene "paradiabolice", insa le foloseau si ei, este o metoda eficace de indoctrinare. Din pacate insa, televiziunea algeriana nu s-a schimbat, a ramas cu limba ei de lemn. Cu toate astea, are publicul ei, foarte restrans dar si foarte critic. Oamenii se uita si la Al Jazeera pentru a avea cu ce sa compare.
– In romanul dumneavoastra exista mai multe pagini dedicate solidaritatii intre femei si, spre sfarsitul romanului, o scena in care eroina primeste sprijin de la un grup secret de femei algeriene. Este acest gen secret de solidaritate feminina organizata fictiune sau realitate? Pana unde merge in realitate solidaritatea femeilor, in comunitatile traditionale, cat de independente sunt ele fata de barbati?
In mod traditional, femeile erau foarte solidare. Solidare insa in supunere. Solidare in sensul ca nici una dintre ele nu trebuia sa se abata de la calea cea dreapta si puteau fi de o cruzime infioratoare fata de cele care se putea revolta, mergand pana la excluderea din clanul familial. Conditiile de viata dificile, in majoritatea zonelor sociale algeriene, clanul era un mijloc de supravietuire. Iar libertatile individuale nu existau. Barbatul avea un statut privilegiat, insa nu avea o libertate individuala. Fiinta umana nu exista decat ca parte a unui intreg care rezista in ciuda conditiilor grele de viata. Femeile au participat in mod eroic la razboiul de independenta a Algeriei. Unul dintre marii ganditori algerieni de adoptie, Frantz Fanon, spunea ca "femeile algeriene au castigat prin arme dreptul la egalitate".
Insa in momentul independentei, nici una dintre cele care au luptat cu armele in cadrul rezistentei clandestine n-a primit nici o farama de putere. Dar daca femeile n-au avut acces la putere, s-au indreptat catre singura zona de libertate care le-a ramas, cunoasterea. Fac parte din aceasta generatie care a invatat ca independenta unei tari nu inseamna libertate individuala. Libertatea individuala trebuie smulsa de la parinti si de la societate, iar cunoasterea este un instrument important in masura in care el iti permite sa castigi o autonomie financiara. Faptul social caracteristic acestei generatii este ca adesea fetele au trebuit sa lupte impotriva mamelor lor pentru a nu fi excluse de la scoala ca sa nu se marite si apoi, pe strada, impotriva celorlalti.
Deci, in anii independentei a avut loc, pe de o parte, aceasta ruptura care ucide dialogul intre mame si fiice si dincolo de asta, pe strada era lupta cu cele care semanau cu mamele lor, adica majoritatea societatii traditionale, si pe de alta parte a fost o mascarada a FLN, a guvernului la putere care a creat Uniunea Nationala a Femeilor Algeriene la care nu vroia sa adere nici una dintre fetele progresiste, pentru ca nu constituia decat puntea de trecere intre putere si marea masa a femeilor traditionaliste. Adoptau toate conventiile posibile care trebuiau inlaturate. Dar cand au aparut terorismul si saracia, cand FLN a aplicat Codul Familiei care facea ca femeia sa fie, conform legii, un individ inferior, femeile au fost date afara, mame a numerosi copii, fara nici un drept. In acel moment, s-au indreptat catre cele care contestau, catre miscarile feministe.
Pentru ca incepand cu anii '80, cand a izbucnit contestarea sociala, de exemplu presa libera si un numar foarte mare de grupulete feministe dar care se luptau intre ele, insa exista totusi o solidaritate. De fapt, solidaritatea este doar pe cale de a se crea. Pentru ca Algeria a ajuns la limita dupa razboi si integrism. Iar acum, cand exista aceasta mare disparitate sociala si saracia, femeile, chiar si cele traditionaliste, se indreapta catre cele care contesta, catre cele care au luptat pentru dreptul la putere si la cunoastere si lucrurile incep sa se schimbe, incet dar sigur.
