16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialParlamentul l-a scăpat și pe Laszlo Borbely de DNA

Parlamentul l-a scăpat și pe Laszlo Borbely de DNA

La trei ani după primul scut făcut în jurul liderului UDMR, Camera Deputaților a recidivat ieri, împiedicându-i pe procurorii anticorupție să verifice activitatea acestuia de la Ministerul Mediului. Este a doua lovitură pe care Parlamentul o dă luptei anticorupție după votul, din 12 februarie, din cazul ex-ministrului PNL Varujan Vosganian.

Citește și: UPDATE: Deputatul UDMR Laszlo Borbely scapă de urmărirea penală

Discursurile puterii și opoziției de după prezidențiale, despre cum trebuie lăsată justiția să-și facă treaba, iar Parlamentul să nu se mai interpună, s-au dovedit, din nou, doar vorbe în vânt. Aleșii au făcut ieri, din nou, scut în jurul unui suspect de fapte de corupție, astfel că liderul UDMR Laszlo Borbely nu poate fi în continuare anchetat de DNA. În favoarea fostului ministru al Mediului și Pădurilor s-au pronunțat 154 de deputați, doar 125 avizând cererea procurorilor de începere a urmăririi penale.

Borbely este suspectat de trafic de influență, deoarece ar fi primit de la administratorii unor firme bani și foloase necuvenite (constând în renovarea, extinderea și utilarea unor imobile proprii) pentru ca societățile respective să fie favorizate la licitațiile organizate de Apele Române. În 2012, Camera Deputaților a respins cererea DNA de avizare a urmăririi penale a fostului ministru UDMR, astfel că, în 2014, procurorii nu au avut altă soluție în dosar decât NUP. Dosarul a fost redeschis pe 5 ianuarie 2015.

Acuzații de abuz la adresa DNA

După rețeta care s-a dovedit de succes în cazul ex-ministrului PNL Varujan Vosganian, Laszlo Borbely a susținut în fața colegilor că nu ar exista elemente noi care să justifice decizia procurorilor de redeschidere a dosarului său și, implicit, noua solicitare de avizare a începerii urmăririi penale.

Fostul ministru al Mediului a arătat că, față de varianta inițială a dosarului, ar fi acum în plus o singură filă, reprezentând autodenunțul unui „așa-zis intermediar“, care a declarat că a dat 50.000 de euro unei persoane necunoscute, într-o benzinărie, suma avându-l ca destinatar pe Laszlo Borbely, astfel încât acesta să avantajeze o anumită firmă ce executa lucrări în domeniul gospodăririi apelor. Liderul UDMR a mai susținut că procurorii nu au executat „o cercetare preliminară elementară“ pentru a verifica veridicitatea informațiilor cuprinse în autodenunț. „Sunt perfect de acord că justiția trebuie să-și facă treaba și în mod independent, dar după părerea mea acest autodenunț este un abuz clar din partea unor procurori“, le-a spus Borbely colegilor deputați. Pentru ca argumentația să aibă și mai mare greutate, fostul ministru a invocat și o declarație recentă a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, potrivit căreia nu există la instituția pe care o conduce dosare penale bazate doar pe un denunț.

Nu în ultimul rând, pentru a întări ideea comiterii unui abuz împotriva sa, Borbely a arătat că redeschiderea dosarului său a fost decisă de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Supremă fără ca el să fie prezent, procedură pe care a acuzat-o recent de neconstituționalitate Avocatul Poporului.

Tergiversarea, arma des folosită

Decizia de ieri a Camerei Deputaților vine la mai bine de o lună de la formularea de către procurori a noii cereri de avizare a începerii urmăririi penale. Comisia juridică a aprobat cererea pe 24 februarie, dar conducerea Camerei nu s-a grăbit să introducă subiectul pe ordinea de zi.

Chiar și ieri, deputații UDMR și PSD au jucat cartea tragerii de timp. Deși trebuia discutată și votată în cursul dimineții cererea DNA, la solicitarea liderului grupului UDMR, Mate Andras Levente, punctul a fost mutat pe ordinea de zi, după moțiunea simplă pe tema absorbției fondurilor europene. Apoi, grație colegilor de la PSD, solicitarea a ajuns să fie ultima votată, spre orele serii, când deja rândurile deputaților se subțiaseră simțitor.

La votul în cazul Borbely au lipsit premierul Victor Ponta și mai mulți miniștri-deputați, inclusiv Liviu Dragnea și Daniel Constantin. De altfel, încă din cursul zilei circulau informații că social-democrații vor sări în ajutorul liderului UDMR, profitând de caracterul secret al votului.

Cele mai citite

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...
Ultima oră
Pe aceeași temă