35 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialParc solar fotovoltaic la sat

Parc solar fotovoltaic la sat

Consiliul local al comunei tulcene Luncaviţa a aprobat realizarea unui parc energe­tic solar fotovoltaic care va asi­gura independenţa energetică a localităţii. Parcul se va intinde pe trei hectare de teren agricol neproductiv, care aparţine domeniului public de interes local, şi va costa  aproximativ un mi­lion de euro.

Iniţiatorul acestui proiect, primarul comunei Luncaviţa, Ilie Ştefan, a declarat că „investiţia urmează să fie finanţată din fonduri structurale europene în baza unui proiect depus la Ministerul Economiei”. „Cofinanţarea administraţiei locale la această investiţie va fi de 2 la sută. Când vor fi puse în funcţiune instalaţiile fotovoltaice acestea vor produce  energie electrică pentru iluminatul public din comună, pentru funcţionarea instalaţiilor de alimentare cu apă şi de canalizare şi pentru celelalte servicii publice  din localitate. Este singurul proiect de astfel de parc energetic ce urmează să funcţioneze pentru o administraţie comunală finanţat din fonduri europene”, a declarat primarul.

La Luncaviţa se va realiza şi un parc eolian. Este vorba de o investiţie privată iniţiată de fostul fotbalist Gică Popescu împreună cu un concern spaniol specializat în producerea energiei. Popescu a cumpărat de la sătenii din Luncaviţa şi din comuna vecină Văcăreni 1.200 hectare de teren pentru amenajarea parcului. 

 

 

 

 

Cele mai citite

Dan Dungaciu spune că platforma suspeND.ro va arăta ce parlamentari susțin suspendarea lui Nicușor Dan

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, afirmă că platforma online suspeND.ro are rolul de a evidenția parlamentarii care susțin demersul de suspendare a președintelui Nicușor Dan....

Atacurile din Marea Neagră lovesc comerțul global. Exporturile de cereale și petrol, tot mai afectate

Intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale, porturilor și terminalelor de export din Marea Neagră începe să afecteze comerțul internațional cu cereale și petrol, potrivit unei...

Bolojan, rezervat în privința publicării declarației de avere a partenerei sale

Premierul interimar Ilie Bolojan a evitat să precizeze dacă va publica declarația de avere a partenerei sale de viață, după modelul președintelui Nicușor Dan....
Ultima oră
Pe aceeași temă