Pot nişte marionete blănoase şi colorate să ne ofere lecţiile de care avem nevoie pentru a calma focul din conflictul israeliano-palestinian?
Imperiul „The Muppet” s-a răspândit în întreaga lume. Cei care au crescut cu emisiunea educaţională pentru copii numită „Sesame Street” ştiu că aceasta le oferă copiilor de 5 ani lecţii uşoare de gramatică, matematică şi abilităţi sociale. Dar emisiunea „Sesame Street” are un ţel mai înalt, iar cu ajutorul partenerilor din ţările în curs de dezvoltare – inclusiv Arabia Saudită, Africa de Sud şi Pakistan – încearcă să aducă creaturile mici şi blănoase şi mesajul lor de pace şi toleranţă pentru publicul local.
Un nou documentar intitulat „Când păpuşile Muppets visează la pace” („When Muppets Dream of Peace”) prezintă procesul dificil de realizare în comun a emisiunii „Sesame Street” între producătorii israelieni şi cei palestinieni, deşi aceştia au beneficiat de ajutorul unei echipe de producţie din Iordania care să faciliteze comunicarea între cele două părţi. Acest program, la fel ca multe alte parteneriate educaţionale sau culturale israeliano-palestiniene, a început în mod ideal. Dar, fiind bazat doar pe filmul „The Muppets” – şi pe o discuţie la o masă rotundă cu producătorii filmului şi cu un purtător de cuvânt al „Muppets” la New York -, acest program a fost subminat de un punct slab, frecvent în astfel de parteneriate. Planul original – la fel ca pentru multe dintre aceste programe – s-a bazat pe o noţiune de paritate: echipa israeliană de producţie şi cea palestiniană trebuiau să colaboreze. Dar partenerii palestinieni au respins ideea. „Nu am ajuns încă acolo”, au explicat aceştia. De ce nu ar putea să realizeze singuri emisiunea „Sesame Street”? Pentru că nu vor primi finanţare, a venit răspunsul de la New York.
Echipa palestinienilor a fost de acord, în cele din urmă, să existe două producţii paralele, unite de un element important de „schimb cultural”, decât să producă segmentele emisiunii în comun. Astfel, ei urmau să producă un serial cu Muppets palestiniene şi cu alte personaje adulte, care va include, de asemenea, desene animate şi minidocumentare produse de israelieni şi iordanieni. Celelalte două echipe vor proceda la fel. Câteva personaje comune – cum ar fi o fată arabo-israeliană care explică fiecare „parte” – ar crea continuitate în emisiune. Producătorii din New York au vrut ca palestinienii şi israelienii să se portretizeze reciproc într-un mod uman. Din nou, palestinienii au refuzat. Mai degrabă decât să se concentreze pe crearea de scenarii care să-i prezinte pe israelieni – chiar şi pe copiii israelieni – într-o lumină pozitivă, palestinienii au vrut să se concentreze asupra propriei culturi, înfăţişând tinerii palestinieni ca modele de comportament şi furnizând copiilor alternative la violenţă. Dar realitatea a intervenit din nou. Un terorist sinucigaş a atacat în Israel şi Forţele de Apărare israeliene au recurs la represalii, preluând oraşul Ramallah, unde se afla micul studio „Sesame Street” al palestinienilor. Zi după zi, echipa de talentaţi animatori palestinieni, păpuşari, designeri, cameramani şi producători nu putea ajunge la locul de muncă, în timp ce echipa israeliană îşi pregătea în continuare materialele într-un studio luminat frumos şi bine întreţinut din Tel Aviv.
Ulterior, Forţele de Apărare israeliene au ocupat studioul în sine şi l-au distrus, împreună cu computerele echipei şi aparatele de fotografiat. Imaginile din documentar ale monitoarelor sparte şi ale grămezilor de imprimante şi aparate de fotografiat zdrobite – pe care se putea citi mesajul scris cu graffiti „Palestina Niciodată” – sunt îngrozitoare. Între timp, finanţatorii de la New York deveneau din ce în ce mai nervoşi, anunţând echipa palestiniană că segmentele ei din emisiune erau în întârziere – şi, sub ceea ce a fost, în esenţă, o ocupaţie militară, palestinienii au început să se gândească dacă acesta era într-adevăr tipul de proiect pentru care merita să îşi dedice toate energiile. Producătorul din New York care supraveghea proiectul, o mamă singură, a fost reticent iniţial în a vizita oraşul Ramallah – astfel, incapacitatea echipei palestiniene de a produce segmentele ei la timp a fost, ca de altfel multe aspecte din experienţa palestinienilor, ascunsă în spatele unei bariere de frică, nu pe deplin cunoscută şi, prin urmare, nu pe deplin înţeleasă.
Coproducţia s-a încheiat. Dar în prezent există o emisiune palestiniană „Sesame Street” şi una israeliană cu acelaşi nume şi există personaje pozitive arabo-israeliene în versiunea israeliană. Creatorii acestor programe, împreună cu cineaştii din spatele documentarului „Când păpuşile Muppets visează la pace”, oferă o lecţie importantă pentru noi toţi. O afirmaţie a unuia dintre membrii echipei de producţie de la televiziunea palestiniană mi-a rămas în minte. „Aceasta este o nuntă din obligaţie”, a explicat el când a pledat pentru ca echipa palestiniană să realizeze singură emisiunea „Sesame Street”. „Noi vrem un divorţ.” Membrii echipei palestiniene aproape că nu se deosebesc, la nivel superficial, de omologii lor europeni sau israelieni: sunt bine îmbrăcaţi, tineri, talentaţi, sofisticaţi şi, mai mult decât orice, îşi doresc să lucreze la crearea unui mediu pozitiv pentru copiii lor sau cel puţin a unui răgaz psihologic de la realitatea din Palestina: ocupaţie militară, violenţă şi război. Dar cât de des lumea din afară – chiar şi cei mai bine intenţionaţi donatori şi creatorii de programe – încearcă să ajute societatea civilă palestiniană în termenii proprii, fără a insista asupra unei „uniuni forţate” cu Israelul? Cât de des sunt investite resurse în filmele, cărţile sau ziarele palestiniene, în licee, trupe de dans, profesori etc. fără a solicita beneficiarilor să facă gesturi prietenoase faţă de Israel?
Mulţi reprezentanţi ai societăţii civile din lumea musulmană şi-au întors spatele unor posibile parteneriate cu omologii israelieni. Un actor egiptean a fost boicotat doar pentru că a apărut la Cannes cu o actriţă israeliană. Dar sunt sigură că, pe măsură ce străinii vor investi mai mult în societatea civilă palestiniană în termenii săi proprii, intelectualitatea palestiniană – şi lumea musulmană – va deveni mai puţin exasperată de creativitatea palestiniană, adesea oprimată. O societate civilă palestiniană vibrantă ar putea deveni mai flexibilă şi mai deschisă spre parteneriate posibile, inclusiv spre mai multe asocieri naturale şi complete israeliano-palestiniene, de care să beneficieze astfel regiunea ca un întreg. Păpuşile Muppets au învăţat generaţii de copii din toată lumea cum să numere până la 10 şi cum să-şi împartă între ei prăjiturile. În anii 1970, în Statele Unite, ele le-au explicat oamenilor ce înseamnă un cuplu interrasial în emisiunea „Sesame Street”. În Africa de Sud, creatorii au cerut şi au primit aprobarea pentru ca una dintre marionetele din emisiune să reprezinte un copil infectat cu virusul HIV, deoarece educatorii locali le-au spus producătorilor din New York că acceptarea şi integrarea acestor copii reprezintă o lecţie pe care oamenii trebuie să o înveţe. În emisiunile „Sesame Street” din Palestina şi Israel eşecul aventurii în comun a fost cu adevărat un succes: păpuşile Muppets şi creatorii lor ne-au dat o altă lecţie valoroasă; de data aceasta despre modul în care putem – şi nu putem – să îi ajutăm pe alţii.
Naomi Wolf este activist politic şi critic social. Cea mai recentă carte a sa este „Dă-mi Libertate: un manual pentru Revoluţionarii americani”.
www.project-syndicate.org
